Articole

Degustare online: Campanie inedită lansată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului

Vinul Republicii Moldova este o mândrie naţională dar şi unul dintre cele mai exportate produse. Peste 85% dintre vinurile îmbuteliate sunt comercializate pe pieţele externe, iar România deţine întâietatea în rândul ţărilor importatoare. De aceea, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a lansat o campanie inedita de degustări online pe piaţa românească sub îndrumarea Secretarului General al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România.

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a iniţiat acest proiect prin care îşi propune să prezinte o colecţie de 30 de vinuri produse din soiuri locale şi internaţionale. Recent a avut loc prima degustare online ghidată Diana Pavelescu, membru al juriului la numeroase competiţii internaţionale.
Diana Pavelescu secretar general, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România: „Este o onoare pentru mine să fiu alături de ONVV în acest proiect despre vinurile moldoveneşti, este vorba de promovarea brandului "Wine of Moldova".
Vinul este singurul produs cu memorie, susţine Diana Pavelescu.

Diana Pavelescu secretar general, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România: „În sticla de vin avem toată perioada de vegetaţie a plantei, a viţei-de-vie, de când a înceut să se formeze planta îşi atrage din sol toţi nutrienţii, toate mineralele şi le vom regăsi în vin, în produsul finit. Pentru a obţine un vin de calitate trebuie atent îngrijită viţa-de-vie.”
Săptămânal vor avea loc degustări ghidate, în regim online, pe parcursul cărora vor fi prezentate câte trei vinuri de la trei vinării diferite.
Diana Pavelescu secretar general, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România: „Ideea pentru care am ales trei vinuri roşii este de a le vedea comparativ, nu neapărat din acelaşi soi”.

Printre temele abordate în cele zece sesiuni se numără prezentarea soiurilor autohtone şi a metodelor de vinificare, a tradiţiilor şi a vinificatorilor. Timp de două luni, istoriile vinificatorilor reuniţi sub umbrela brandului vinicol de ţară "Vinul Moldovei. O legendă vie", se vor afla în centrul campaniei.
Gheorghe Arpentin,  director, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului: „În ciuda distanţei şi a restricţiilor temporare, Vinul Moldovei continuă să fie cartea de vizită a ţării noastre. Iar în aceste vremuri ne-am propus să fim mai aproape de consumatorii noştri, în special de cei de pe piaţa românească, prin organizarea unor evenimente online de prezentare a vinurilor moldoveneşti."
La prezentările online vor participa persoane publice de pe ambele maluri ale Prutului. Prima sesiune a avut-o ca invitat special pe Dara.  

Nicoleta Dara interpretă: „De cele mai multe ori Moldova se asociază cu vinul bun, vinul sec, pentru mine Moldova înseamnă un vin roşu sec”.

În 2019, exporturile de vin pe piaţa românească au înregistrat o creştere de 11% la volum şi 25% la valoarea încasărilor.
Источник: tvrmoldova.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!