Diareea la albine nu este o boală propriu-zisă, ci mai degrabă un fenomen diareic produs de supraîncărcare cu excremente a intestinului gros al albinelor.
Aceasta este periculoasă în special atunci când fenomenul apare ca o consecință a nosemozei, acariozei sau hrănirii cu miere de mană.
Cauzele apariției
Lipsa păsturii din stup, cât și cea de proteine organice în corpul gras este una din cauze. În general diareea la albine este o consecință a relei funcționări a intestinului când glandele intestinale nu mai secretă catalază. Excesul de reziduuri, cât și fermentarea intestinală, extind la maximum pereții intestinului și a pungii rectale. Ele apasă asupra tuturor celorlalte organe de digestie, împiedicând oxigenarea sângelui.
Într-o stare normală și cu hrană bună, aceste reziduri sunt cam de 19-20 mg. În caz de diaree, hrană de calitate inferioară determină acumularea de reziduri în intestin de până la 40-43 mg, pe care albinele nu mai sunt în stare să le rețină, le împrăștie pe faguri și prin stup. Uneori întreaga colonie poate să piară în primele zile ale primăverii sau chiar când mai sunt în ghemul de iarnă.
Primele semne ale diareei la albine se pot observa ușor ascultând la urdiniș cu tubul acustic. Când colonia este neliniștită, ceea ce se detectează ușor, se deschide stupul, semnele apar vizibile: în primul rând, un miros greu se emană din interior: spetezele superioare ale ramelor, cât și fagurii și chiar albinele sunt murdare din cauza fecalelor albinelor bolnave.
Adeseori, pereții stupului și fundul sunt umezi și cu miros acru de mucegai. Întrucât aceste manifestări sunt asemănătoare cu cele ale bolii nosemoza și amibioza, apicultorul, înainte de a trimite probe la laborator, poate singur să identifice în fața căreia din cele trei boli se află. Se știe că la diaree materiile fecale proaspete sunt apoase și de culoarea castanie; când sunt mai vechi devin oarecum mai consistente.
Albinele au abdomenul balonat – iar cele moarte au un miros cadaveric. Petele de nosemoza sunt mai deschise la culoare și se preling în fâșii lungi, iar cele de amibiaza sunt dese, mărunte, de culoare galben deschis.
Primăvara, la primul zbor de curățare, albinele ieșind pe urdiniș, nu-și mai rețin fecalele, ci le descarcă fie pe scândura de zbor, fie pe peretele frontal al stupului.
Abdomenul, ușor strâns între degete, ejectează departe rezidurile pungii rectale. Cauzele care provoacă diareea la albine, în afară de consumul mierii de mană, mai pot fi: boala nosemoza care este prezentă latent în stup și care într-o iarnă, în condiții grele pentru albine, atacă. Sucurile zaharate pot fi de asemenea o cauză, cele pe care albinele le culeg toamna de pe fructele căzute din pomi.
Zgomotele prea dese și puternice produse iarna de ciocănitori sau șoarecei; o circulație activă și zgomotoasă de vehicule, deschiderea bruscă a stupului în zilele geroase, pot fi alte cauze.
O umiditate excesivă în stupi, când stau într-un adăpost impropriu are consecințe grave asupra albinelor. În astfel de situații păstura se alterează, iar mierea din faguri absorbind umiditate, se diluează și începe un proces de fermentare. Albinele consumă această hrană alterată,digestia nu se mai face normal și apare diareea.
Tratamentul diareei la albine
Măsurile care se pot lua pentru a trata boala sunt la îndemâna apicultorilor. În primul rând, urdinișul stupului trebuie să fie larg deschis pe toată lățimea lui, pentru a se elimina umiditatea din interior și mirosurile nocive. Cu un cârlig de sârmă întors în unghi drept, se retrag toate albinele moarte de pe fund, iar în jgheabul ramei hrănitor, se toarnă miere caldă de bună calitate.
Stupii trebuie scoși imediat din adăpostul de iarnă într-o zi caldă fără vânt, la o temperatură de cel putin 14-15 grade Celsius, la umbră și sunt asezați unii lângă alții de-a lungul unui perete, unde se reflectă razele soarelui. Se vor deschide podișoarele, iar albinele vor zbura pentru a-și elimina intestinele. Cu această ocazie, se introduce lângă cuib un fagure cu miere de bună calitate.
Diareea la albine: zborul forțat
Când zborul de defecație se face afară, iar zapada este încă mare – se vor întinde paie în fața stupilor, pe locul ales. Forțarea alinelor ca să iasă la zbor se face astfel:
- se pune peste cuibul complet descoperit o ramă de lemn înaltă de 5 cm, peste care se așează un geam vopsit în negru sau în verde închis, culori care atrag razele solare și încălzesc interiorul stupului.
- atunci când colonia ce stă în ghem de iarnă, se desface singură, iar albinele ies în zbor de curățare.
- după ce s-au liniștit, dacă este nevoie, se introduce lângă ghem, un fagure plin de miere capăcită.
Pentru a combate efectele diareei, este recomandat și un ceai de măcriș sau din frunze de coacăz îndulcit cu miere. Rezultatele sunt foarte bune, deoarece macrișul neutralizează fermentațiile intestinale, iar parazitul nosemozei nu suportă mediul acid.
Iată cum se poate realiza ceaiul de macriș:
Se pun la fiert 2 kg frunze de măcriș la 10 litri de apă de râu sau din zăpada topită și se strecoară după fierbere. Atunci i se adaugă un volum egal de miere sau zahăr. Se dă albinelor cald. Siropul se toarnă în celulele goale ale unui fagure, care se așează chiar lângă ghem.De asemenea, nu trebuie uitată și dezinfectarea fagurilor care au mai multe pete de diaree. În general acest lucru se face primăvara când este puțin mai cald.
Sursa:cultivaprofitabil.ro
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!
