Iarnă fără zăpadă, dar și fără alte precipitații. Fenomenul este în atenția Administrației Naționale pentru Meteorologie (ANM) care a semnalat că România trece prin cea mai secetoasă iarnă din ultimele decenii.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a vorbit despre seceta cu care se confruntă România.
,,Pentru agricultură, temperaturile mai ridicate de ceva vreme pot determina ușoare revigorări în ceea ce privește pornirea mult mai devreme în vegetația culturilor însămânțate în toamnă sau înmugurirea la speciile cele mai timpurii, cais, piersic, care în general sunt sensibile la ferestrele calde din anotimpul de iarnă. Nu în ultimul rând, cantitățile de precipitații mult reduse. La acest moment, vorbim pentru cele două decade de o cantitate medie de numai 2,8 l/mp, față de o normă climatologică de 33,6 l/mp”, a precizat, joi, directorul ANM.
Elena Mateescu a mai adăugat că în cea mai secetoasă lună de până acum (ianuarie 1989) s-au înregistrat 4,8 l/mp. „La un interval mare de ani, iată că vorbim de încă un record”.
„Vom vedea cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea cât de mult va ploua”, a spus Elena Mateescu, precizând totodată că „fenomenul de secetă e prezent pentru că și toamna a fost foarte secetoasă”.
Fenomenul de secetă este reclamat și de fermieri, la final cu alte probleme care afectează culturile înființate în toamnă. Astfel, în zona de sud a României, administratorul grupului de ferme Agromad Crops, Ionuț Olteanu, a postat pe Facebook mai multe imagini cu cultura de grâu care suferă de secetă, dar și cu drumurile de acces în câmp care sunt la fel de uscate ca în miezul verii. În afară de secetă, Olteanu subliniază că terenurile sunt afectate și de o invazie a rozătoarelor, dar și de un blocaj al fosforului.