Articole

Doi soţi din Giurgiuleşti au înfinţat una dintre cele mai mari ferme de oi din sudul R. Moldova

În satul Giurgiuleşti, raionul Cahul, la hotar cu România, soţii Maria şi Ilie Tonciu au înfiinţat, în urmă cu câţiva an, una dintre cele mai mari ferme de oi din sudul Republicii Moldova. Cu asistenţă de la Organizaţia Internaţională a Muncii ei au creat, în acest an, şi prima cooperativă a crescătorilor de oi, la care au aderat mai mulţi crescători de animale din regiune.

Datorită sprijinului Organizaţiei Internaţionale a Muncii, soţii Tonciu au hotărât să-şi extindă afacerea şi au procurat pe lângă oi, şi cîteva vaci de lapte de prăsilă de peste hotare. Toate acestea le-au deschis calea şi către alte proiecte de diversificare a afacerii.

„Momentan am 120 de oi şi vacile le aşteptăm din Danemarca şi oi avem procurate, o sută de oi de rasă Asaf, care dau trei litri de lapte la zi. Acum am creat cooperativa să avem piaţă de desfacere, am putea şi în Europa, şi în centru, şi la magazine mai mari, am putea să ne dezvoltăm mai bine”, a spus Ilie Tonciu, antreprenor.

Tot cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii au creat un brand pentru brânza de Cahul şi astfel vor putea face şi export. Soţii Tonciu dispun şi de utilaje performante care le uşurează munca şi îi ajută să economisească timp.

„Cooperativa ne-a oferit utilaje, o uşurinţă pentru că noi acum am muncit cu utilaje mai vechi, de calitate mai slabă.  Acum avem utilaje mai puternice, sunt de calitate înaltă, mai curat se lucrează. Aceasta e pompa de muls, e foarte puternică, putem mulge o sută de oi şi o sută de vaci odată. După ce am muls, laptele îl punem în răcitor, înainte de a-l pune la răcitor îi luăm analizele, îi aflăm grăsimea, impurităţile. Din răcitor îl pompăm în sala de prelucrare a laptelui. Aici îl separăm, scoatem smântâna, în partea asta scoatem untul”, susține antreprenorul.

Datorită noului echipament, familia îşi propune să extindă afacerea şi să creeze noi locuri de muncă.

„Ieşeam la piaţă timp de zece minute nu mai aveam nimic, nimic, erau oamenii supăraţi, dar acum, datorită proiectului, datorită că vom înmulţi numărul de vaci, de oi, vom avea posibilitatea să mărim şi cantitatea de produs finit, ca să putem vinde ca să săturăm toată piaţa locală şi să avem oameni fericiţi. Precoizăm să deschidem şi un butic cu produse ţărăneşti de carne, de lactate, de caşcavaluri”, spune Maria Tonciu, antreprenor.

Parteneriatul Local de Ocupare din Cahul este o o iniţiativă a proiectului Organizaţiei Internaţionale a Muncii "Promovarea ocupării forţei de muncă pentru tineri" implementat pentru prima dată în Republica Moldova, în raionul Cahul. Se creează locuri de muncă pentru tinerii expuşi excluziunii sociale, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, apar noi oportunităţi de dezvoltare a afacerilor şi sunt posibilităţi de instruire a şomerilor.

Parteneriatului Local de Ocupare a creat condiţii pentru dezvoltarea social-economică a raionului Cahul. A fost lansat în aprilie 2019, cu implicarea a peste 20 de parteneri publici şi privaţi de nivel naţional şi local. Acest proiect a contribuit la crearea a peste 260 de locuri de muncă.

Costul proiectului este de aproximativ 404 mii de dolari americani. 184 de mii reprezintă contribuţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, iar 15 mii de dolari este contribuţia partenerilor locali. Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a contribuit cu peste 204 mii de dolari, prin programe de granturi.

Источник: tvrmoldova.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!