Articole

După criza petrolului s-au prăbușit și speranțele industriei zahărului

După o criză istorică în 2019, jucătorii din industria zahărului sperau la finele anului trecut că au trecut de ce era mai greu, a urmat însă criza petrolului, provocată de pandemia de Covid-19, și a modificat toate echilibrele mondiale din sectorul zahărului, informează AFP, preluat de Agerpres.

De la debutul crizei sanitare, "zahărul și-a pierdut o treime din valoare pe piața mondială", constată Timothé Masson, economist la Asociația cultivatorilor de sfeclă de zahăr din Franța (CGB). Acest fenomen are consecințe dureroase pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr și producătorii de zahăr, în special cei europeni, care sperau să își revină după un an 2019 marcat de prețuri în scădere și închideri de fabrici.

După ce la mijlocul luni februarie a urcat până la 15 cenți, cotația livrei de zahăr a coborât până sub 8 cenți după care ulterior a revenit la 10 cenți.

"În centrul crizei stă în principal prăbușirea prețului petrolului care a făcut ca în Brazilia să fie mai interesant să producă zahăr din trestie de zahăr, pe care să îl arunce apoi pe piața mondială, decât etanol destinat pieței domestice, al cărui preț s-a prăbușit din cauza scăderii prețului petrolului", explică Timothé Masson.

Un alt factor care stimulează exporturile braziliene de zahăr pentru recolta 2020-2021 este "devalorizarea realului în raport cu dolarul", explică într-un raport recent compania națională de aprovizionare cu alimente din Brazilia (Conab). Moneda braziliană a pierdut 30% din valoare în raport cu dolarul, moneda de referință pe piața mondială a zahărului, de la debutul crizei sanitare. Această devalorizare "va susține competitivitatea zahărului brazilian pe piața externă", se arată în raportul menționat, potrivit căruia producția braziliană de zahăr ar urma să ajungă la 35,3 milioane tone în acest an, o creștere de 18,5% comparativ cu 2019-2020.

"Aceasta înseamnă că, pe termen scurt, brazilienii vor fi mult mai competitivi, pot vinde pe piața mondială un zahăr mai ieftin în dolari", a subliniat Timothé Masson. Acesta a adăugat că este vorba de o tendință care afectează și alte state producătoare de zahăr, precum Africa de Sud sau Thailanda.

Cu toate acestea, această tendință nu îl îngrijorează pe Alain Commissaire, directorul general de la Cristal Union, al doilea producător francez de zahăr.

"Am anunțat încă din luna decembrie, în întâlnirile noastre interne și cu agricultorii, că ne-am schimbat modelul de business, pentru a deveni mai europeni, mai flexibili și mai puțin dependenți de piața mondială", a spus Alain Commissaire.

O explicație similară a venit și din Germania, din partea grupului SüdZucker, cel mai mare producător mondial de zahăr, care explică că, spre deosebire de piața mondială, prețurile nu au scăzut pe piața europeană. Dacă în 2019 pe piața din UE prețul tonei de zahăr a scăzut până la 300 de euro, la finele lunii februarie anul curent era de 370 de euro, "iar tendința de creștere a prețurilor continuă", a precizat un purtător de cuvânt de la grupul german.

Un alt motiv de optimism pentru cel mai mare producător mondial de zahăr este faptul că recolta europeană de sfeclă de zahăr se anunță una slabă, din cauza primăverii secetoase, ceea ce va duce automat la diminuarea ofertei și va perpetua situația de deficit de zahăr în Europa, după măsurile ample de restructurare întreprinse anul trecut de anumiți jucători.

Principala îngrijorare a producătorilor de zahăr este însă etanolul. "Brazilia produce etanol din trestie de zahăr. Nu ar trebui să ne confruntăm cu o presiune anormală pe piețele noastre, care să provină din faptul că realul este subevaluat și că producția excedentară de zahăr din Brazilia să fie deversată în Europa. Acest ar putea fi un subiect de impact pentru noi", consideră Alain Commissaire. "Am cerut să fie analizată o clauză de salvgardare în Europa, pentru a evita cantitățile mari care ar putea veni atât din Brazilia cât și din SUA", a adăugat Alain Commissaire, pentru care amenințarea venită din Brazilia este mult mai importantă.

"La începutul anului un dolar era cotat la 3,5 reali, astăzi este cotat la 5,5 și chiar 5,7 reali, iar bancherii prognozează un curs de 7,5 reali pentru un dolar la vară. Aceasta înseamnă că nu doar zahărul ci întregul sectorul agricol va fi afectat de ceea ce se întâmplă în Brazilia", a concluzionat Alain Commissaire.

Источник: radiochisinau.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!