Articole

Fermierii români obligați să își declare stocurile, altfel riscă amenzi usturătoare

Stocuri cereale Romania - AgroExpert.md

Ordonanță de Urgență privind unele măsuri în sectorul agricol și al industriei alimentare. Un proiect de act normativ publicat de Ministerul Agriculturii și lansat în dezbatere publică are ăn vedere crearea unui cadru legislativ pentru colectarea informațiilor despre stocuri direct de la fermieri, depozitari, procesatori și comercianți.

Noul cadru legal – neaprobat încă de Guvern, are în vedere obținerea de informații exacte și complete privind stocurile de produse agricole și alimentare din depozite, a stocurilor de materii prime și produse finite de la operatorii economici care fabrică produse alimentare (procesatori) și pentru a ne asigura că operatorii economici furnizează informaţiile solicitate în termenele în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale apreciază că este necesar, relatează agrointel.ro

Noua OUG stabilește măsuri privind raportarea stocurilor la produsele agricole și alimentare de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii și comercianții care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii și al industriei alimentare, de la nivel național, denumiţi în continuare operatorii din sectorul agricol și al industriei alimentare.

Produsele agricole și alimentare pentru care operatorii din sectorul agricol și al industriei alimentare vor avea obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor sunt:

  • legume –fructe;
  • cereale și produse pe bază de cereale;
  • semințe de oleaginoase și produse pe bază de oleaginoase;
  • leguminoase furajere;
  • semințe certificate: cereale, orez, oleaginoase și proteaginoase;
  • carne și produse din carne, conserve din carne și mixte;
  • lapte și produse din lapte;
  • produse de morărit și panificație;
  • produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe;
  • grăsimi și uleiuri;
  • apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor și toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate;
  • orez;
  • plante aromatice, sare și condimente;
  • ceaiuri;
  • zahăr;
  • miere;
  • drojdie.

Măsurile de reglementare privesc domeniile de activitate de producție agricolă, depozitare și prelucrare/procesare, comercializare a produselor agricole şi alimentare și sunt obligatorii pentru toţi operatorii din sectorul agricol și al industriei alimentare.

Instituția responsabilă cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor produselor agricole și alimentare este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În vederea asigurării trasabilității produselor agricole și alimentare pe piață, operatorii din sectorul agricol și al industriei alimentare au obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole și alimentare, săptămânal, sau ori de câte ori Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale apreciază că este necesar, pe platforma informatică pusă la dispoziție de către MADR.

Metodologia de raportare, colectare, centralizare și prelucrare a datelor statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare se va stabili prin ordin al ministrului agriculturi și dezvoltării rurale.

Verificarea și controlul stocurilor se realizează de persoane împuternicite de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi de alte instituţii cu atribuţii în domeniu, conform competenţelor legale, cu respectarea confidențialității datelor.

Constituie contravenții și se sancționează cu amendă următoarele fapte săvârşite de către operatorii din sectorul agricol și al industriei alimentare, astfel:

  • nerespectarea obligației de declarare a stocurilor amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei;
  • introducerea pe platforma informatică a unor date statistice de evidență a stocurilor eronate, incorecte, incomplete, inexacte sau furnizarea datelor de identificare către un alt operator din sectorul agricol și al industriei alimentare, cu amendă de la 50.000 lei la 250.000 lei.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către persoane împuternicite în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!