Articole

IGSU îndeamnă oamenii să respecte securitatea antiincendiară în perioada secerișului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI informează populația despre necesitatea respectării stricte a regulilor antiincendiare în perioada secerișului, întrucât anul trecut focarele au compromis peste 280 de ha de terenuri agricole.

În contextul evitării incendiilor pe suprafețe extinse de terenuri agricole, pompierii vin cu mai multe recomandări către proprietarii, dar și gestionarii terenurilor de cereale din țară.

Specialiștii interzic alimentarea și reparația tehnicii agricole pe suprafețele cu roadă, în vederea evitării aprinderii și extinderii focului. Salvatorii atenționează că este strict necesar ca combinele și tractoarele să fie dotate cu stingătoare și alte mijloace primare de intervenție în caz de incendii. Fumatul în lanurile de cereale, miriști sau în apropierea acestora este strict interzis.

Totodată, pompierii avertizează cetățenii că utilizarea focului pentru nimicirea paielor, miriștii sau altor resturi vegetale pe terenuri agricole sau în nemijlocită apropiere de acestea nu se admite.

Mai mult, în scopul evitării răspândirii arderii în caz de incendii pe spații extinse, lanurile cu cereale trebuie să fie separate cu fâșii arate de-a lungul drumurilor, căilor ferate adiacente şi fâşiilor forestiere.

În condiții de umiditate redusă și temperaturi înalte flăcările se răspândesc cu repeziciune și pot afecta terenuri pe suprafețe mari provocând prejudicii materiale semnificative. Angajații IGSU îndeamnă cetățenii să fie prudenți în perioada secerișului prin respectarea strictă a normelor antiincendiare.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul anului 2019 în Republica Moldova au fost înregistrate 59 de intervenții ale salvatorilor și pompierilor la lichidarea arderii miristii uscate. Focarele au compromis peste 280 ha de terenuri agricole. În acest sens, pompierii îndeamnă oamenii să sune de urgență Serviciul 112 în cazul în care observă incendii în lanurile cerealere, sau pe alte suprafețe agricole.

Источник: jurnal.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!