Articole

Industria Moldovei, în declin: Ramurile care au înregistrat scăderi

Producția industrială în Republica Moldova a scăzut cu 7 la sută în primul semestru din acest an, arată datele Biroului Național de Statistică. S-a redus producția industrială în industria extractivă (-7,4%), în industria prelucrătoare (-7%), dar și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-7,2%), transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.

În luna iunie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creștere a producției industriale cu 9,7%. S-au înregistrat creșteri la fabricarea uleiurilor și grăsimilor vegetale și animale, fabricarea produselor de morărit, a amidonului și produselor din amidon, prelucrarea și conservarea peștelui, producția, prelucrarea și conservarea cărnii și a produselor din carne.

În același timp s-au înregistrat reduceri ale producției industriale la fabricarea altor produse alimentare – cu 46,4%, prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor – cu 14,8%, fabricarea produselor lactate – cu 7,7%.

S-au înregistrat descreșteri și la fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a. – cu 46,9%, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor – cu 42%, fabricarea autovehiculelor, a remorcilor și semiremorcilor – cu 42%, fabricarea echipamentelor electrice – cu 38,4%, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice – cu 29,1%, fabricarea produselor textile – cu 22%, fabricarea băuturilor ­ – cu 15%, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie – cu 10,9%, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 10,7%, etc.

Totodată, s-au înregistrat creșteri la fabricarea substanțelor și a produselor chimice – cu 31,3%, tăbăcirea și finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțăminte; prepararea și vopsirea blănurilor – cu 6,6%, producția altor produse din minerale nemetalifere – cu 1,9%, etc.

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!