Articole

Ioniță: Pierderile săptămânale vor fi de 1,2 miliarde lei, în caz de Lockdown

Situația epidemiologică de COVID-19 se agravează în ritmuri avansate. Guvernul este pus între ciocan și nicovală. Pe de o parte trebuie întreprins ceva, pentru a stopa avansarea epidemiei, iar pe de altă parte o închidere a agenților economici poate fi extrem de costisitoare. Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, dacă se va recurge la închiderea totală a economiei, atunci vânzările de bunuri și servicii ar scădea cu nu mai puțin de 2,5 miliarde lei săptămânal.

Bugetul public va fi lovit în primul rând de această măsură, veniturile agenților economici, dar și veniturile populației.

”Pierderile totale le estimăm la 1,2-1,3 miliarde lei săptămânal. Cel mai mare perdant urmează să fie Bugetul Public Național, care va înregistra pierderi de cel puțin 500-600 milioane lei pentru fiecare săptămână de închidere totală a economiei. Ratările de venituri ale agenților economici vor fi de cel puțin 300 milioane lei pe săptămâna” explică expertul.

Din cauza stopării activității economice, agenții economici vor fi în imposibilitate să achite salariul în mărimea deplină și vor fi nevoiți să reducă din plățile salariale. Drept consecință populația va primi cu cel puțin 350 milioane lei mai puțin, pentru fiecare săptămână de non-activitate.

Evident sarcina de a interveni în caz de lockdown revine Guvernului, care trebuie să se împrumute pentru a acoperi gaura bugetară formată, dar și pentru a realiza mai multe măsuri de sprijin pentru agenții economici și populație.

”Partea proastă este că Guvernul în exercițiu nu poate opera modificări la Bugetul de Stat, dar nici Parlamentul nu are astfel de drepturi, fără avizul pozitiv al Guvernului, care nu poate fi dat de un Guvern în exercițiu. Până la urmă nu scăpăm de LockDown. Vom fi nevoiți să-l introducem, dar problema este incapacitatea Guvernului de a interveni în caz de LockDown.”

Cea mai mare tragedie a Moldovei nu este epidemia sau criza economică, consideră expertul Veaceslav Ioniță, dar clasa politică iresponsabilă.

”Dacă să-l parafrazez pe Ambasadorul SUA din Moldova Dereck Hogan, este ”coruptă, egoistă și lipsită de minte”, ultima din cele trei caracteristici am adăugat din partea mea. Nu ne rămâne decât să spunem:Doamne păzește Moldova și trimite minte și frică de popor la politicienii noștri, care au căzut din pod pe capul nostru” a coninchis expertul economic Veaceslav Ioniță pe blogul său.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: ionita.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!