Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu mai mulți consilieri, a avut o ședință de lucru cu echipa Grupului „Agenția Franceză pentru Dezvoltare” (AFD) și a Agenției „Expertise France”, care se află într-o misiune de explorare în țara noastră. Timp de câteva zile, experții francezi vor examina oportunitățile de sprijin pentru dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova, precum și posibilitățile de susținere a reformelor necesare.
Misiunea din Franța vine ca o continuitate a discuțiilor pe care șefa statului le-a purtat în timpul vizitei de lucru la Paris, în luna februarie, și a sprijinului exprimat de autoritățile franceze pentru programul de reforme și combatere a corupției, propus de președinta Maia Sandu.
„Am punctat câteva domenii de investiții pe care le consider prioritare pentru țara noastră: lansarea unui program național de împădurire, ce ar reduce efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii și vieții oamenilor; consolidarea eficienței energetice a sectorului rezidențial; crearea infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare în comunități; gestionarea deșeurilor; asigurarea securității energetice. Totodată, am solicitat sprijin pentru încurajarea inițiativei private prin susținerea întreprinderilor mici și mijlocii cu instrumente financiare noi, mai ieftine, și acces la consultanță de afaceri”, a spus Maia Sandu.
Experții AFD și „Expertise France” au purtat și discuții individuale cu consilierii prezidențiali din domeniul economic, energetică, justiție și sănătate pentru precizarea priorităților stabilite mai sus. Până la sfârșitul săptămânii curente, Misiunea va continua discuțiile și cu reprezentanți ai mai multor ministere, agenții, instituții donatoare, companii private din Republica Moldova, investitori francezi și cu reprezentanții societății civile.
AFD va examina propunerile colectate și va decide asupra unui program de sprijin comprehensiv pentru Republica Moldova care, potrivit experților francezi, ar reprezenta „o investiție pe termen lung în relațiile bilaterale moldo-franceze”.
O prezență nouă în regiune, AFD va lucra în coordonare cu alte instituții financiare internaționale ce activează în țara noastră.
„Lansarea activității AFD în Moldova este esențială pentru crearea noilor locuri de muncă pentru cetățenii noștri și asigurarea unui ritm mai consistent de dezvoltare economică”, a menționat șefa statului.
Delegația franceză este compusă din experți din cadrul AFD, reprezentanți ai „Expertise France”, agenție ce oferă expertiză tehnică pentru proiectele internaționale de dezvoltare finanțate de AFD, și experți Proparco, subdiviziune AFD specializată pe sprijinirea sectorul privat și investiții în proiecte de infrastructură și din domeniul social.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!