Mangold sau cultura de sfeclă elvețiană, așa cum i se mai spune, este o plantație puțin întâlnită pe la fermeri, dar cu un mare potențial inclusiv sub aspect de profitabilitate, având în vedere că persoanele vegane, și nu doar ele, preferă să mănânce din ce în ce mai sănătos.Chiar dacă frunzele de mangold seamănă mai degrabă cu sfecla, gustul este mai apropiat de cel al spanacului. De la mangold sau sfecla elvețiană se consumă atât rădăcina, cât și frunzele și tulpinele. Acestea din urmă însă sunt mai ușor de asezonat, dar și mai valoroase din punct de vedere nutrițional.
Mangoldul se cultivă din cele mai vechi timpuri datorită proprietăților nutriționale pe care le are. Putem sublinia aici prezența acidului folic, care știm că ajută șansele de concepție pentru femei și chiar are capacitatea de a scade riscul anumitor probleme neuronale în cazul nou-născuților.
Cei interesați să înceapă o astfel de cultură e bine să știe că mangoldul are nevoie de o cantitate mare de soare, prin urmare iubește căldura. De exemplu, într-o zi, mangoldul are nevoie de circa 14 ore de lumină. Înființarea unei plantații de mangold e bine să se realizeze de la începutul lunii aprilie. Va avea nevoie de circa 3 luni pentru a ajunge la maturitate.
Soiuri de mangold
Există în prezent, în diferite colțuri ale lumii, numeroase soiuri de mangold. Ele se stabilesc în funcție de culoarea tijei, fie verde, roșie sau galbenă. Conform fermierului, în prezent soiurile de Mangold cele mai populare sunt: Ruby Red, Fordhook Giant, Bright Lights, Large White Ribbed, Lucullus.
După alegerea unui soi bun este important să stabilim și distanțele de plantare. Recomandările sunt: 40-50 cm pe rând și aproximativ 60 cm distanța între rânduri
Dezvoltarea unei culturi bune de mangold presupune să avem și un teren optim pentru această plantație. Se recomandă aici ca pH-ul să se situeze undeva între 6 si 7, însa planta are capacitatea să valorifice și soluri cu +- 0,5 pH față de valoriile exprimate.
Culegerea acestor frunze nu trebuie amânată mult, căci devin otrăvitoare dacă fac semințe. În al doilea an își face tija floriferă și atunci nu este indicat să se consume frunzele, nu mai este comestibilă.
O cantitate medie de mangold poate fi consumată de femeile însărcinate, având în vedere ca această plantă conține acid folic, care ajută la dezvoltarea corectă a bebelușului. Apoi, mangoldul mai conține o gamă variată de antioxidanți, minerale, calciu fier, magneziu și vitamine precum A, B2, B6, C, K. Mangoldul se mai folosește frecvent și în diete, deoarece are un conținut foarte mic de calorii la suta de grame – 27. Conține la suta de grame: 1,80 grame proteine si 3,90 grame carbohidrați.
Studiile de specialitate au demonstrat de asemenea că în mangold regăsim niveluri generoase de nitrați, care ajută la scăderea și echilibrarea tensiunii arteriale.
⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!