Articole

Mierea în acest an va fi mai puţină şi mai scumpă

Mierea de albini ne va lăsa un gust amar în acest an. Apicultorii vor strânge de aproape trei ori mai puţină miere faţă de anul trecut, iar din acest motiv, preţul mediu al acestui produs va creşte cu până la 18 la sută. Este pronosticul reprezentanţilor Asociaţiei Apicultorilor din Moldova.

Producătorii autohtoni spun că, din cauza devierilor de temperatură şi a ploilor, albinele nu au putut colecta destul nectar.

"Aici avem miere de salcâm cu tei. Este o miere foarte aromată şi bună pentru răceală. Avem miere de tei, avem aşa, miere de salcâm. Mierea de salcâm este unica care nu se cristalizează."

Mierea polifloră este ultima pe care apicultorii o strâng. Pentru ca nici o picătură să nu se piardă, fagurii sunt storşi cu ajutorul unui dispozitiv special.

Familia Zlatov din satul Başcalia, raionul Basarabeaca, deţine 150 de stupi în sudul ţării. În acest an, apicultorii au strâns cu 70 la sută mai puţină miere faţă de anul trecut.

Maxim Zlatov, apicultor: "O ramă aşa plină, poate să aibă 4 kilograme. În acest an, poate să aibă 3 kilograme, 2 şi jumătate". Ilie Zlatov spune că au cules  în jur de 5 tone de miere. Însă, apiculotorii se așteptau la cel puțin 10 tone.

Apicultorii se plâng că din cauza ploilor şi temperaturilor scăzute, au strâns cu până la 90 la sută mai puţină miere de salcâm, care este şi cea mai scumpă. Pentru că există un deficit al produsului pe piaţă, preţul acestuia a crescut în acest an de la 90 la 130 de lei. Chiar dacă suportă pierderi enorme, apicultorii dau asigurări că nu vor scumpi celelalte soiuri de miere.

"Dacă anul trecut, pe ţară s-a colectat în jur de 6 mii de tone, anul acesta, 2 mii dacă s-ar colecta. Apicultorii au cheltuit o grămada de bani pentru întreţinere, albinelor, şi fiecare e cointeresat ca să-şi scoată ceva din cheltuieli", a menționat Andrei Zagareanu, vicepreşedintele Asociaţiei Apicultorilor din Moldova.

După recolta de miere polifloră apicultorii vor începe să pregătească stupurile pentru sezonul de iarnă. În acest an, un kilogram de miere de albini costă între 70 şi 130 de lei.

Источник: Publika.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!