Articole

Moldova negociază cu țările membre EFTA privind acordul de comerț liber

În perioada 23-25 martie, Moldova desfăşoară prima rundă de negocieri cu privire la proiectul Acordului de Comerţ Liber cu statele membre ale Asociaţiei Europene de Liber Schimb (EFTA).

Negocierile au loc în format online, în cadrul Ministerului Economiei. Partea moldovenească este condusă de către secretarul de stat al ministerului, Iuliana Drăgălin. Discuţiile se referă la dispoziţiile legale şi instituţionale, comerţul cu bunuri şi servicii. Participanţii vor examina simplificarea procedurilor comerciale şi a cooperării vamale, eliminarea barierelor tehnice în calea comerţului şi a drepturilor de proprietate intelectuală.

"Acordul are ca scop fortificarea relaţiilor comercial-economice, va facilita accesul la noi pieţe şi va atrage investiţii în principalele sectoare de activitate ale Republicii Moldova. Colaborarea bazată pe beneficiul reciproc oferă interes pe termen lung tuturor părţilor implicate.Acordul are ca scop fortificarea relaţiilor comercial-economice, va facilita accesul la noi pieţe şi va atrage investiţii în principalele sectoare de activitate ale Republicii Moldova. Colaborarea bazată pe beneficiul reciproc oferă interes pe termen lung tuturor părţilor implicate ", a spus Iuliana Drăgălin.

⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

Источник: stiri.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!