Articole

Preţurile petrolului au crescut cu 1,3% din cauza riscurilor geopolitice

Preţurile petrolului au crescut, marţi, cu cel puţin 1,3% din cauza riscurilor geopolitice legate de tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, ameninţările pentru infrastructura din Emiratele Arabe Unite şi dificiutlăţile OPEC+ de a respecta majorările lunare ale producţiei de ţiţei.

Analiştii au notat că creşterea cotaţiilor petrolului a avut loc în pofida evoluţiei negative a pieţelor de acţiuni şi a polisibilităţii ca Rezerva Federală a Statelor Unite să anunţe miercuri majorarea dobînzii cheie, transmite News.ro.

Preţul petrolului Brent a urcat cu 1,3%, la 87,41 dolari pe baril, în timp ce cotaţia petrolului West Texas Intermediate a avansat cu 1,5%, la 84,52 dolari pe baril.

Statele Unite sunt în discuţii cu ţări şi companii importante producătoare de energie din întreaga lume cu privire la o posibilă reorientare a livrărilor către Europa dacă Rusia invadează Ucraina, au declarat marţi oficiali înalţi ai administraţiei Biden.

Rusia a afirmat că urmăreşte cu mare îngrijorare situaţia, după ce Statele Unite au plasat în alertă 8,500 de soldaţi, pentru a fi desfăşuraţi în Europa în cazul escaladării crizei legate de Ucraina.

În Orientul Mijlociu, gruparea Houthi, apropiată Iranului, a lansar luni un atac cu rachetă împotriva unei baze militare americane din Emiratele Arabe Unite. Atacul a fost respins de sistemul de interceptare american Patriot, au spus oficiali americani şi saudiţi.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!