Ne-am obișnuit cu târgurile organizate în zilele de duminică în scuarurile capitalei, unde producătorii din toată țara vin să-și vândă produsele eco, acum acestea vor fi doar la un clik distanță, prin intermediul unei platforme de vânzare online. IarmarEco este iarmarocul pentru iubitorii de produse eco, dar și pentru producătorii autohtoni din Republica Moldova, locul întâlnirii virtuale, care va fi posibilă începând cu 28 februarie.
Platforma online IARMARECO.MD va fi lansată în premieră de Ecovisio, organizația neguvernamentală din țara noastră care și-a propus să ajute producătorilor locali să-și vindă mai ușor produsele, fără taxe și cu suport gratuit. Aceasta va fi ca un magazin obișnuit, doar că va funcționa online. De fapt, în 2020, din cauza pandemiei, toată lumea a fost nevoită să se familiarizeze cu magazinele online, iar treptat să se adapteze la aceste condiții de vânzare.
Agenda evenimentului: http://bit.ly/program-iarmareco-online
Notă: Platforma IarmarEco este elaborată de EcoVisio, cu suportul financiar din partea Entrepreneurship Academy al fondului EFSE, în cadrul inițiativei EU4Business precum și Fundația LED Moldova (Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein) și promovată cu suport financiar din partea ERIM (anterior IREX Europe), în cadrul proiectului COVID-19: Reziliența și Durabilitatea Societății Civile, finanțat de Uniunea Europeană.
⚡Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!