Articole

Prioritățile climatice vor fi incluse în legislația sectorială privind managementul deșeurilor

Acțiunile prioritare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în sectorul de management a deșeurilor în Republica Moldova au fost prezentare astăzi într-o videoconferință, organizată de Proiectul EU4Climate, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Experții internaționali au analizat strategiile și planurile de acțiuni naționale în domeniu, identificând lacunele existente și trasând prioritățile pentru următorii ani.

Recomandările formulate de experți au vizat lacunele din legislația primară și secundară existentă și cea lipsă, care urmează a fi elaborată. De asemenea, participanții au elaborat o listă de control pentru proiectele investiționale în sectorul deșeuri, din punctul de vedere al impactului climatic.

În anul 2016, cca 10,7% din emisiile de gaze cu efect de seră în Moldova au provenit din sectorul de management al deșeurilor, în special a celor solide. În cifre absolute, emisiile de GES s-au cifrat la cca 1,565 mil t CO2e anual.

În cea de a doua Contribuție Națională Determinată, Moldova s-a angajat să reducă necondiționat, până în anul 2030, emisiile de GES provenite din sectorul deșeurilor cu 38% și cu până la 47% comparativ cu anul 1990 condiționat de accesul la finanțări și tehnologii. Urmează un volum de lucru semnificativ de adaptare a documentelor naționale și sectoriale, inclusiv Strategia de Dezvoltare cu Emisii Reduse, pentru a realiza obiectivele propuse, iar sprijinul și experiența UE în acest domeniu sunt foarte prețioase”, a menționat Secretarul de Stat în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și a Mediului, Doris Andros.

Potrivit Strategiei de gestionare a deșeurilor pentru anii 2013-2027, în Moldova urmează a fi construite 7 depozite de deșeuri menajere solide, 34 de stații de transfer și două uzine de tratare mecanico-biologică în municipiile Chișinău și Bălți. În prezent, doar între 60 și 90% dintre deșeurile menajere urbane sunt acoperite de serviciile specializate de colectare a deșeurilor, în timp ce în majoritatea localităților rurale acestea sunt depozitate neautorizat.

În unele țări europene, emisiile de GES în sectorul de management a deșeurilor solide s-au redus în jumătate printr-o serie de politici de succes, care introduc responsabilitatea extinsă a producătorului, colectarea separată a deșeurilor, creșterea gradului de reciclare și recuperare a energiei.

În UE, în ansamblu, emisiile de gaze cu efect de seră din deșeuri au scăzut cu 42% în ultimii 20 de ani, conform estimărilor Agenției Europene de Mediu. De fapt, acest lucru s-a întâmplat în principal din cauza reducerii cantității depozitelor de gunoi datorită prevenirii și reciclării deșeurilor, precum și creșterii valorificării gazelor de depozit. Acest rezultat remarcabil a fost obținut datorită unei legislații foarte eficiente (adică Directiva-cadru privind deșeurile și Directiva privind depozitele de deșeuri), care s-a dovedit a fi un motor puternic pentru a crește cu aproape trei sferturi reciclarea și compostarea deșeurilor solide. Aceasta nu numai că a redus emisiile de GES, dar a dus și la o mai bună utilizare a materialelor și resurselor primare. UE adoptă acum modelul de economie circulară, care va fi un pilon cheie al Pactului verde european. Astfel, cred că Acordul de asociere cu UE se dovedește a nu fi doar un simplu sprijin pentru obiectivele ambițioase ale Republicii Moldova în ceea ce privește schimbările climatice, ci reprezintă un avantaj unic pentru creșterea competitivității economice a Republicii Moldova în cadrul provocării globale pe traiectoria verde pentru dezvoltarea economică”, a declarat Christian Ballarò, ofițer de programe pentru energie și schimbări climatice la Delegația UE în Republica Moldova.

În zonele rurale din Moldova zilnic se generează între 0,3-0,4 kg de deșeuri per capita și, respectiv, 0,9 kg/capita/zi sau mai mult în zonele urbane. Anual, prin intermediul serviciilor de salubrizare, din localitățile urbane se transportă la depozite de deșeuri menajere solide circa 1,1-2,2 milioane tone de deșeuri. Din activitatea întreprinderilor este generată o cantitate totală de cca 2,8 milioane tone de deșeuri.

Apreciem că în ultimii cinci ani managementul deșeurilor a devenit o prioritate pentru Moldova, iar țara se angajează în prezent într-o serie de acțiuni menite să îmbunătățească gestionarea deșeurilor la nivel național. Cu sprijinul proiectului EU4Climate, au fost identificate vulnerabilitățile și provocările sectorului deșeurilor în ceea ce privește riscurile climatice, precum și oportunitățile. Urmărind aceste recomandări, Moldova ar putea asigura atingerea țintei sale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra sănătății oamenilor și asupra mediului”, a declarat Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Anterior, Republica Moldova a elaborat și 22 de Acțiuni naționale de atenuare a schimbărilor climatice, cunoscute ca NAMA, una dintre care prevede generarea a 4 MW de energie electrică verde la stațiile de colectare a gazului de depozit din depozitele de deșeuri solide. Costul implementării NAMA se ridică la cca 8 mil dolari și potențiale surse de finanțare sunt în proces de identificare.

Cu un buget total de 8,8 mln Euro, Proiectul EU4Climate se desfășoară în perioada 2019-2022 și are următoarele componente: (i) actualizarea Contribuțiilor Naționale Determinate la Acordul de la Paris; (ii) elaborarea strategiilor naționale de dezvoltare cu emisii reduse către anul 2050; (iii) introducerea și consolidarea cadrului de monitorizare, raportare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră; (iv) alinierea la acquis-ul comunitar în domeniul climei; (v) integrarea dimensiunii de climă în documentele de politici sectoriale, creșterea gradului de conștientizare și elaborarea ghidurilor sectoriale pentru implementarea Acordului de la Paris; (vi) atragerea de investiții în domeniul schimbărilor climatice; (vii) o mai bună planificare a adaptării la schimbările climatice.

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!