Articole

Producţia de cartofi obţinută în 2020 de producătorii români a scăzut cu aproape 21%

Producţia de cartofi obţinută în 2020 de producătorii români a scăzut cu aproape 21% faţă de anul 2019. Au scăzut considerabil atât suprafaţa cultivată, cât şi randamentul la hectar.

Producţia de cartofi obţinută anul trecut în România a trecut uşor de două milioane de tone, însă a înregistrat o scădere cu aproape 21% faţă de anul 2019, când a totalizat 2,62 milioane de tone, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, citate de Agerpres.

Şi randamentul la hectar a scăzut cu aproape trei tone, de la 15,44 tone/ha în 2019, la 12,56 tone/ha în 2020, iar suprafaţa cultivată a scăzut cu 4.394 hectare. Potrivit datelor MADR, suprafaţa cultivată cu cartofi a fost de 165.669 hectare în 2020, în timp ce în 2019 a depăşit 170.063 hectare.

În urmă cu 10 ani, România avea producţii de cartofi de 3,5 - 4 milioane de tone, dar de pe suprafeţe mai mari, între 200.000 - 250.000 de hectare. În ultimii cinci ani, suprafeţele cultivate au scăzut constant, mult sub 200.000 de hectare.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în anul 2018, consumul mediu lunar de cartofi pentru o persoană a fost de 3,02 kilograme.

Consumul intern de cartofi este estimat la circa două milioane de tone, la care se mai adaugă încă 500.000 de tone pentru sămânţă, procesare şi furaje.

Circa 60-70% din cartofii vânduţi pe piaţa din România provin din import, a afirmat Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului din România, la Digi24. Acesta a mai spus că este evident că suprafeţele cultivate cu cartofi în ţara vecină nu asigură necesarul de consum.

În luna noiembrie 2020, cartofii s-au ieftinit cu 1,06% faţă de octombrie 2020, iar comparativ cu decembrie 2019, preţul a scăzut cu 30,2%, arată datele INS, citate de Agerpres.

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!