În pofida unei creșteri cu 16% a suprafețelor europene de porumb în 2020, culturile au fost afectate de condițiile meteo dificile în această vară: timpul nefavorabil în momentul răsăririi, valuri puternice de căldură cu maxime record în august și septembrie, secetă pedologică şi atmosferică extremă, toate acestea împiedică producătorii să își atingă obiectivele pentru acest sezon.
Recolte sub aşteptări s-au înregistrat în Franța - primul producător european de semințe de porumb cu 80 000 de hectare, din suprafaţa totală de 170 mii alocată porumbului de sămânţă. Fermierii francezi au realizat circa 90 la sută din cât şi-ar fi dorit.
Condițiile meteorologice au fost dificile și în alte țări europene producătoare de porumb, în 2020, cu niveluri de producție sub țintă în Ungaria (90-95%) și România (75-80%).
Ofertă mai scăzută, în pofida unei cereri puternice
Potrivit Federaţiei Naţionale Franceze a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg (FNPSM), cererea de porumb a fost puternică în acest an şi a afectat stocurile realizate anterior.
Deficitul de producție din 2020 ar trebui să ducă la scăderea stocurilor prevăzute, ca urmare a unei creșteri de 16% a programului european de producție.
În ceea ce privește utilizarea semințelor de porumb din sezonul următor, mai multe evoluții indică o cerere mai mare în 2021:
- probleme la cultura de rapiţă în unele dintre principalele țări producătoare europene;
- necesitatea de a reconstrui stocurile de furaje pe fondul secetei extreme și progresele genetice în curs realizate în domeniul porumbului, cu 46 de hibrizi noi incluși în catalogul francez în 2020.