Articole

Provocările producătorilor europeni de mere, pe timp de pandemie

Pandemia de coronavirus a influențat activitatea producătorilor europeni de mere, care au fost nevoiți să se adapteze la noile condiții impuse în acest context. Principalele întrebări cu privire la problemele cu care s-au confruntat producătorii de mere, au fost dezbătute de către  experții care au participat recent la conferința online ”Ziua Fructelor”, desfășurată în Tirolul de Sud (Italia).

Helwig Schwartau de la German Agrarmarkt Informations-Gesell-schaft mbH (AMI) cunoaște foarte bine piața europenă a mărului și este cunoscut ca o autoritate absolută în acest domeniu, a menționat The European Fruitgrowers Magazine (EFM).

„În ultimii ani, producția europeană de mere a variat puternic. În acest sezon, producția europeană de mere este totuși sub medie, dar în anii obișnuiți aveam supraproducție în Europa. Cum este posibil ca producător să faci față concurenței la prețuri pe o piață supraaglomerată?”, s-a întrebat retoric Schwartau și a încercat să ofere anumite explicații.

Consumul de mere este în scădere

Conform opiniei lui Schwartau, pe lângă supraproducție, Europa se confruntă cu o reducere a consumului de mere. Consumul de mere scade anual cu până la 2,5% , fapt care înseamnă că în fiecare an consumăm cu 100.000 - 150.000 tone de mere mai puțin. În locul merelor, consumatorii aleg alte tipuri de fructe, cum ar fi cele exotice, în special pomușoarele. Pe parcursul ultimilor ani, consumul acestui tip de fructe a crescut puternic în urma căruia consumul total de fructe a scăzut ușor.

Consumul de mere și cantitățile comercializate, exprimate în kilograme, scad, dar costurile în euro cresc, pe de altă parte. Explicația este că de fapt consumatorii au început să cumpere mere de club care sunt mai scumpe sau mere bio, adică să atragă o mai mare atenție și importanță - calității. Schwartau a argumentat acest lucru prin exemple.

„În procesul de luare a deciziei, calitatea a devenit din ce în ce mai importantă”, a spus el. În 2008, pentru 53 % din consumatorii germani, prețul a fost criteriul cel mai important la achiziționarea fructelor, 47% au pus accent pe calitate. În 2019 lucrurile au stat diametral opus: 52% dintre germani au ales calitatea, iar 48% - prețul. Printre altele, acest lucru își găsește o expresie și în cumpărarea merelor. În 2015, în jur de 79% din banii cheltuiți de consumatorii germani, erau pentru soiurile standarde de mere, iar 21% - mere organice sau soiuri de club. În anul 2020 acest raport a fost de 72/28%.

Rusia și-a avut rolul în această reducere a consumului de mere

Un alt element care creează probleme pentru sectorul fructelor este embargoul impus de Rusia. Înainte de embargo, în 2014 Rusia importa în jur de 1,8 milioane tone de mere anual din UE. Acum, această cifră este de doar 1,2 milioane tone, a spus Schwartau. După părerea acestuia, cel mai mult este afectată Polonia, dar indirect și tot sectorul de fructe european.

Reducerea importului

Emisfera sudică exportă tot mai puțin către Europa. Dar cantități tot mai mari către Asia. Noua Zeelandă, de exemplu își adaptează sortimentul de mere mai mult pentru piețele asiatice. Suprafețele pentru Braeborn, un soi care este exportat în special către Europa, sunt în declin în Noua Zeelandă.

Efectul coronavirusului asupra vânzărilor de mere

O mare parte din populație crede că pandemia de Covid a avut efecte pozitive asupra comerțului cu mere. După părerea lui Schwartau, aceasta este adevărat doar într-o mică măsură. Pentru că oamenii nu pot merge în vacanțe sau la restaurant, de exemplu, ei pot folosi bugetul pentru alimente. Pe de altă parte, din cauza unei incertitudini mai mari cu privire la locurile lor de muncă sau pentru că vor să rezerve mai mulți bani pentru perioadele nefaste, consumatorii au devenit mai atenți la cheltuirea banilor și au început să cumpere mai puțin sau mai conștient.

Schwartau consideră că, în special citricele au reușit să profite de pe urma pandemiei. Merele nu au fost capabile să profite chiar dacă livrările online au crescut semnificativ.
În ansamblu, corona a avut o influență asupra vânzării merelor, dar producția mai mică și stocul mai mic de mere, au avut o influență mult mai mare asupra prețului mărului decât corona, a spus el.

Creștere mare pentru soiurile de club

Schwarteau a fost pesimist în legătură cu perspectivele pentru merele de soiuri tradiționale. „Nu mai este mult de făcut pentru cultivatorii de mere decât să se concentreze asupra altor produse”. În 2020, producția de soiuri de club în Europa a fost de 446 mii tone (200 mii dintre care a fost Pink Lady). Până în 2025, Schwartau prognozează o creștere de până la 620,500 tone, iar mai târziu până la 1 milion de tone. În fiecare an, apar noi soiuri de club. „Cu puțini ani în urmă erau 15-16 soiuri de mere de club, acum avem peste o sută.”

Oportunități pentru produsele organice

Suprafața cultivării mărului organic a fost extinsă puternic în ultimii ani. Încet, dar sigur, acest lucru se reflectă acum și în producție. În Italia, de exemplu suprafața livezilor de mere organice s-a dublat, în ultimii 4 ani, de la 4267 ha în 2015, la 8235 hectare în 2019.

Viitoarea producție va fi prea mare pentru piața internă.

„Italia va trebui să exporte 50% din mere în viitor”, consideră Schwartau. Partea pozitivă este că și consumul de mere organice, care constituie la moment 4-5% din total, este încă redus, dar poate înregistra o creștere bună.

️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!

 

Источник: fruitmagazine.eu

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!