Articole

Razii de combatere a braconajului în raionul Ștefan Vodă

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în comun cu Inspectoratul pentru Protecția Mediului au efectuat, în dimineața zilei de astăzi, razii de specialitate în vederea depistării încălcărilor legislației de mediu pe teritoriul raionului Ștefan Vodă, fiind întreprinse acțiuni de combatere a braconajului piscicol și curmare a încălcărilor regulilor de protecție a fondului piscicol.

Drept rezultat în bazinele acvatice au fost depistate mai multe plase instalate ilegal, care au fost ridicate pentru a fi predate la păstrare la depozitul IPM. De asemenea, peștele de diferite specii depistat în plasele braconierilor a fost eliberat în mediul acvatic.

In acest sens au fost întocmite 5 procese verbale cu privire la contravenție prevăzută de art. 114, alin. (1) din Codul Contravențional, cu aplicarea amenzii în valoare de 3000 lei și prejudiciile înaintate pentru recuperare în sumă de 575 lei.

Potrivit Secretarului de Stat, Maxim Popov raziile efectuate se înscriu în Planul acțiunilor de control în perioada de prohibiție.

Источник: madrm.gov.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!