Articole

România – record pe piața exportului de cerealelor: Locul 3 în UE la grâu, locul 1 în UE la porumb

România a vândut peste 10 milioane de tone în afara UE, ceea ce o poziționează pe locul trei între statele membre. Mai mult, România a exportat în acest an de marketing peste 19% din cantitatea totală de cereale vândută peste granițele UE de către statele membre, adică peste 10 milioane de tone. Este un record al ultimilor cinci ani. Țara este pe a treia poziție, după Franța și Germania. La porumb, suntem lideri de piață.

Peste 10 milioane de tone de cereale românești au ajuns anul acesta de marketing (7 ianuarie 2019-7 iulie 2020) pe piețele extracomunitare, dintr-un total de aproximativ 51,2 milioane de tone, cât a exportat întreaga Uniune, arată datele finale ale Comisiei Europene privind comerțul cu cereale. Ca și anul anterior, România este al treilea cel mai mare exportator de cereale al Uniunii, după Franța și Germania care au vândut peste granițele comunitare 17,7 milioane de tone, respectiv 6,6 milioane de tone. În 2019/2019, exporturile de cereale au totalizat în jur de 7,3 milioane de tone.

Cele mai mari exporturi ai ultimilor cinci ani

Conform datelor Eurostat/Comext, sunt cele mai mari exporturi ai ultimilor cinci ani. În 2018/2019, exporturile de cereale au totalizat în jur de 7,3 milioane de tone, în 2017/2018 cantitatea a fost de 6,3 milioane de tone, iar cu un an în urmă de 8,4 milioane de tone.

“2019/2020 a fost unul dintre cei mai buni ani la exportul de cereale care a fost susținut de disponibilitatea de marfă din România, precum și de cererea și prețurile bune din piața internațioanală. Cantități importante de porumb au fost exportate și în interiorul UE. De asemenea, s-a reușit deschiderea de noi piețe în Filipine și Tailanda”, apreciază și analiștii diviziei de agribusiness a ING.

În 2019, fermierii români au obținut 29,5 milioane de tone de cereale

În 2019, fermierii români au cultivat cu cereale de 5,4 milioane de ha şi au obținut o producţie de 29,5 milioane de tone.

Exportator tradițional de porumb, România a reușit să își păstreze poziția de lider de piață, cu o cantitate de peste 3,6 milioane de tone. Practic, 73% din tot porumbul vândut de Europa în țările terțe a provenit din România. Al doilea exportator a fost Bulgaria, cu peste 1 milion de tone, urmată de Franța cu aproximativ 113.000 de tone. În anul de marketing anterior, România a exportat 2,6 milioane de tone.

Locul doi la grâu și trei la orz

La grâu a rămas, de asemenea, pe poziția a doua după Franța care a vândut aproximativ 12,9 milioane de tone. Cantitatea a crescut însă semnificativ, de la aproximativ 3,7 milioane de tone la 5,3 milioane de tone anul acesta. Raportat la întreaga cantitate de grâu trimisă de Europa peste granițe, cota de piață a României a fost de 15,2%. Fermierii români nu au reușit să îi devanseze pe nemți nici pe piața orzului. Țara a rămas tot pe poziția a treia, cu 1,1 milioane de tone, după Germania (1,3 milioane de tone) și Franța (3,5 milioane de tone) și o cotă de piață de aproximativ 15%. Anul anterior, exporturile de orz au fost sub 1 milion de tone, în timp ce Germania a vândut atunci puțin peste pragul de 1 milion de tone.

Источник: Agrointel.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!