Articole

Salsola – planta profitabilă care se poate cultiva pe cele mai degradate terenuri

La Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău este în studiu o plantă care, spun cercetătorii, va reabilita suprafeţe mari de terenuri degradate. Salsola este numele acestui soi care, pe deasupra, este şi comestibilă.    

”Forma frunzei aduce către mărar, dar ceva mai mare şi mai rară. La gust seamănă cu salata clasică, dar cu un buchet mai plăcut, mai atractiv. Un avantaj este acela că salsola poate fi consumată acum când salatele ştiute de noi devin lăptoase, amărui”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la SCDL Buzău.  

Salsola, planta pe care o îngrijeşte cu multă atenţie cercetătorul Costel Vânătoru, a fost adusă din Noua Zeelandă şi, de mai mulţi ani, este cultivată experimental în serele din Buzău. Este foarte gustoasă, aromată, dar nu pentru aceste calităţi este valoroasă.   Potrivit cercetătorului buzoian, Salsola are proprietatea de a extrage sarea din solul în care creşte şi de aceea este văzută ca un leac pentru terenurile degradate.

”Aceasta vegetează şi se descurcă foarte bine pe terenurile sărăturate. Buruienile nu suportă apa sărată iar această plantă rezistă. De aceea, planta are gustul uşor sărat, dar accesibilă consumului, bună pentru a fi consumată în stare proaspătă. Poate fi şi plantă decorativă”, explică Vânătoru.

Salsola este o plantă extrem de preţioasă, în contextul în care România are suprafeţe mari degradate prin salinizare. Cu această plantă pot fi salvate multe terenuri, este convins cercetătorul Costel Vânătoru.    

”Poate fi cultivată cu succes în terenuri sărăturate. Le-am udat cu apă sărată în diverse concentraţii şi se comportă foarte bine. Nimic în jur nu rezistă, deci practic o erbicidăm cu sare. Poate fi cultivată pe soluri compromise, pentru consum dar şi pentru extragerea sării din sol. După cum ştiţi, România are multe terenuri sărăturate. Vizăm reabilitarea terenurilor degradate iar această plantă este o speranţă mare pentru a reintroduce în circuitul agricol suprafeţe mari distruse de sărătură”, declară Costel Vânătoru.  

În ultimii ani, în staţiunea de cercetare din Buzău au fost aclimatizate numeroase soiuri exotice de legume, dintre care se remarcă dovlecelul şarpe, care la maturitate capătă gust de tomată, un soi de castravete pentru diabetici, cu origini în Mexic, şi dovlecii din care se produc bureţi naturali.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: Adevarul.ro

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!