Septicemia albinelor este o boală care nu are un caracter epizootic. S-a stabilit că agentul patogen este un bacil aerob facultativ denumit Bacillus apisepticus ce are forma unui bastonaș.
El nu se transformă în spori și moare la 100 de grade Celsius, în 3 minute, fiind sensibil la razele solare și vaporii de formol. Germenul bolii se află în natură în apele stătătoare infectate și este adus în stup de albinele ce transportă apa.
Calea de pătrundere în organismul albinelor este aparatul respirator, prin stigmatele toracice, de unde trece ușor în sânge, unde se înmulțește provocând o infecție generală (septicemia).
Uneori pătrunde în sânge și pe cale digestivă, când albinele sunt slăbite de altă boală infecțioasă (nosemoza), rezistența lor organică fiind minoră.
După cercetătorul Burnseide simptomul caracteristic este tulburarea și înălbirea sângelui care devine lăptos; alterarea rapidă și profundă a cadavrelor, mai ales pe timp cald, exală un miros pronunțat de putrefacție; capul, toracele și abdomenul își pierd legătura între ele și se desprind.
Simptomele exterioare sunt asemănătoare în parte cu cele ale bolilor: paratifoza, amibioza, accarioza; albinele au abdomenul balonat, mișcări nesigure, cad pe spate.
Diagnosticul este stabilit doar în laborator. Cercetătorii recomandă luarea măsurilor de igiena în stup pentru a preveni această boală, hrana de calitate de asemenea, colonii puternice, îndepărtarea de locuri umbroase, expunând stupii la soare.
Sursa:cultivaprofitabil.ro
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!