Apicultorii români solicită Guvernului subvenţionarea cu 140 de lei pentru fiecare familie de albine, în contextul în care în acest an au dispărut 300.000 de colonii de albine din cele două milioane existente anterior la nivel naţional, a declarat, joi preşedintele Sindicatului Apicultorilor din România, Dănuţ Puişor, la începutul mitingului organizat de apicultori în faţa sediului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"Trebuie să conştientizăm că sectorul apicol are nevoie de ajutor. Vrem să beneficiem de titulatura de 'fermier apicol', astfel încât să intrăm în posesia subvenţiei pe familia de albine. Fără subvenţia pe familia de albine, fără ajutorarea coloniilor de albine cu bio-stimulatori, familiile de albine dispar. Ele sunt la ora actuală în colaps, iar omenirea trebuie să fie conştientă că aceste mici vieţuitoare nu fac altceva decât să ţină omenirea în viaţă. Dorim ca familiile de albine să fie subvenţionate cu 140 de lei per familia de albine, pentru că e derizoriu ce se alocă la ora actuală în sectorul apicol. Nu cerem o sumă mare pentru această specie care dă viaţă omenirii. Omenirea trăieşte datorită albinelor, asta trebuie să conştientizăm. Dacă nu suntem conştienţi de asta şi dacă dispare albina, după cum au dispărut anul acesta din România 300.000 de colonii din cele două milioane de colonii, din cauza anului nefast înregistrat în 2020, sectorul apicol este în colaps total", a afirmat Dănuţ Puişor.
De asemenea, preşedintele Sindicatului Apicultorilor din România a cerut Guvernului să pună în aplicare programul "Miere în şcoli".
"Totodată, dorim foarte mult ca fermierii agricoli care deţin minimum 100 de hectare de teren agricol, minim 7% din terenul respectiv să fie plantat cu culturi melifere. Mai dorim ca printr-o hotărâre de Guvern să se aprobe acel program 'Miere în şcoli', pentru că e nevoie, pentru că se aduc surogate, miere de proastă calitate, iar mierea noastră de bună calitate pleacă la export şi se aduc mii de tone de miere de foarte proastă calitate din alte ţări, inclusiv din China, care duce până la urmă la îmbolnăvirea populaţiei. E păcat ca această minunată albină a României să dispară", a menţionat Dănuţ Puişor.
Liderul sindical al apicultorilor a subliniat că albinele sunt în prezent sub ameninţare, deşi acestea au o importanţă esenţială pentru supravieţuirea omenirii.
"Prin polenizare, albinele salvează omenirea. Fără albine, omenirea dispare în patru ani de zile. Lăsând la o parte cele opt produse ale familiilor de albine, prin polenizarea celor 90% din plantele entomofile de pe glob, albinele dau naştere la legume, la flori, la pomi. Totodată, clima s-a schimbat foarte mult, drept pentru care albinele suferă foarte mult. Şi chimicalele care se găsesc în toate alimentele din supermarket, mă refer la acele neonicotinoide, distrug albinele", a adăugat Dănuţ Puişor.
Numeroşi crescători de albine din Sindicatul Apicultorilor din România au participat joi, la o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând acordarea subvenţiei pentru familia de albine, aplicarea programului "Mierea în şcoli" şi protejarea albinelor prin realizarea de perdele din arbori meliferi.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!