Articole

Subvenții în agricultură: rezultate și planuri

Mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (în continuare - FNDAMR) se aprobă anul în temeiul legii bugetului de stat. Totodată, se constată că în anul 2019, FNDAMR a constituit 950 mil. lei în creștere cu 5,6% față de mijloacele financiare alocate în anul 2018 (900 mil. lei).

Sursele fondului au fost repartizate pe următoarele subcategorii:

  • contribuția statului în Fondul Național al Viei și Vinului – 25,8 mil.lei, în conformitate cu Legea bugetului de stat pentru anul 2019 nr. 303/2018, art. 2 lit. g.
  • plată a restanțelor față de producătorii agricoli din 2018 – cca 342,0 mil. lei, în conformitate cu Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, art. 33 alin. (5);
  • subvenționarea post-investițională – cca 537,2 mil. lei, conform HG nr.455/2017 - Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor FNDAMR;
  • subvenții în avans pentru tineri și femei fermier pentru dezvoltarea proiectelor start-up – 45,0 mil. lei, 23 alin. (3) a Legii nr. 276/2016 dar și a HG nr.507/2018 - Regulamentului privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din FNDAMR.

Din valoarea FNDAMR pentru anul 2019, au fost alocate restanțele față de producătorii agricoli ce au efectuat investiții în anul 2018, în număr de 2841 cereri de solicitare a subvenției ceea ce constituie 342,6 mil. lei cu 54,3 % mai mult față de angajamentele asumate față de producătorii agricoli la începutul anului 2018.

În anul curent AIPA a atins un nou record de recepționare a cererilor de solicitare a subvențiilor post-investiționale. Astfel, AIPA a recepționat 7505 cereri de solicitare a sprijinului financiar pentru 4476 producători agricoli unici, în valoare de peste 1183,0 mil. lei, cu 10,6% mai mult decît valoarea subvențiilor solicitate de producătorii agricoli în anul 2018. De menționat că, în anul 2019 producătorii agricoli au declarant că au efectuat investiții, în agricultură și ramurile conexe ale acestora, în valoare de cca 4 mlrd. lei și au generat crearea a peste 2500 locuri noi de muncă.

Conform clasificației producătorilor agricoli după categoria producătorilor agricoli mici, mijlocii și mari, au solicitat subvenție 2929 producători agricoli mici, ceea ce constituie 65,4%, 1205 producători agricoli mijlocii (26,9%) și 342 producători agricoli mari (7,6%). De menționat, că numărul producătorilor agricoli mici solicitanți de subvenții este în creștere, în anul 2019 față de anul 2018 cu 2,2%.

Totodată, din totalul solicitanţilor unici de subvenţii, 83% (3647) afaceri sunt administrate de bărbaţi şi doar 17% (829) afaceri sunt administrate de femei fermier.

Cea mai mare pondere a solicitărilor de subvenții din anul 2019, sunt direcționate către:

- subvenționarea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare. În perioada de raport, au fost recepționate 626 cereri de solicitare a sprijinului financiar în suma subvenției solicitate de 399,3 mil. lei ceea ce constituie 33,8% din valoarea subvențiilor solicitate.

- stimularea investițiilor în înființarea, modernizarea plantațiilor multianuale și defrișarea celor neproductive. În acest sens, AIPA a recepționat 1408 cereri de solicitare a sprijinului financiar cu suma subvenției solicitate de 225,0 mil. lei sau 19,1% din valoarea totală a subvențiilor solicitate.

- subvenționarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till. În perioada de raport au fost depuse 2246 cereri de solicitare a sprijinului financiar în suma subvenției solicitate de 245,8 mil. lei ceea ce constituie 20,8% din valoarea subvențiilor solicitate.

- în dezvoltarea sectorului zootehnic, au fost recepționat 314 cereri de solicitare a sprijinului financiar dintre care 251 cereri pentru stimularea investițiilor în renovarea fermelor zootehnice (suma subvenției solicitate – 84,0 mil. lei) și 63 cereri pentru procurarea animalelor de prăsilă în sumă de 20,7 mil. lei.

- stimularea creditării producătorilor agricoli, au fost recepționate 2263 cereri de solicitare a sprijinului financiar în suma subvenției solicitate de 112,4 mil. lei ceea ce constituie, 10% din valoarea subvențiilor solicitate.

Astfel, din totalul dosarelor recepționate în anul 2019, pînă la epizarea fondului, au fost autorizate spre plată 3231 cereri de solicitare a sprijinului financiar în sumă de 585 mil. lei ceea ce constituie cca 45% din totalul dosarelor depuse de producătorii agricoli. Totodată, din totalul dosarelor depuse de fermieri, cca 2,3% constituie dosarele respinse de AIPA sau retrase de producătorii agricoli din motivul necorespunderii criteriilor de eligibilitate.

Conform estimărilor preliminate, din sursele FNDAMR pentru anul 2020, prioritar, în temeiul Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, urmează a fi achitate 4091 cereri de solicitare a sprijinului financiar, depuse de producătorii agricoli în anul de subvenționare 2019, ca urmare a epuizării surselor financiare din fond, în sumă de cca 570,0 mil. lei.

În urma evaluării preliminare a dosarelor de subvenționare, s-a constatat că din sursele financiare ale Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural au fost stimulate:

  • construcția și reconstrucția a 238,8 ha destinate creșterii fructelor și legumelor pe teren protejat;
  • înființarea a 4356 ha de plantații multianuale dintre care 3304,7 ha - plantații pomicole, 862,4 ha – plantații viticole, 69,9 ha – arbuști fructiferi și 119 ha culturi aromatice;
  • extinderea cu 105,2 ha a plantațiilor protejate cu sisteme moderne de protecție antigrindină-antiplaoie;
  • modernizarea a 830,5 ha de plantații viticole prin instalarea sistemelor de suport;
  • înzestrarea producătorilor agricoli cu 3628 unități de tehnică și utilaj agricol modern și performant inclusiv 215 unități no-till și mini-till;
  • renovarea și modernizarea a 251 ferme zootehnice;
  • subvenționarea a 2066 capete de animale de prăsilă și 3335 familii de albine,
  • modernizarea infrastructurii post-recoltare cu 467 unități de utilaje;
  • irigarea a 4995 ha a terenurilor agricole dintre care 3367,3 ha extinse în urma stimulării echipamentelor de irigare;
  • dezvoltarea a 115 exploatații agricole cu infrastructură aferentă acesteia;
  • rambursarea ratei dobînzii pentru 2867 mil. lei – credite accesate de producătorii agricoli, etc.

În urma estimărilor efectuate referitor la investițiile pe zone geografice, pe parcursul perioadei de de referință, s-a atestat o activitate economică practic proporțională în toatezonele geografice ale țării. Cele mai active raioane la capitolul solicitări de subvenții s-au evidențiat raioanele Cahul, Comrat și Edineț. Cea mai mare sumă solicitată a fost înregistrată în r-nul Soroca și Briceni, însumând a cite 58,0 mil. lei per raion.

În contextul implementării prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 507/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile şi procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din FNDAMR în anul 2019, Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a lansat 3 apeluri de depunere a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans. În urma acestor apeluri AIPA a recepționat 63 de cereri de solicitare a sprijinului financiar.

Conform datelor obținute de la procesarea preliminară a cererilor Vă informăm că 63 producători agricoli debutanți s-au inițiat în afaceri, cu planificarea investiților în sectorul agricol de cca 55,4 mil. lei ce vor genera crearea a peste 190 locuri noi de muncă.

Aportul statului pentru dezvoltarea a 63 proiecte start-up urmează a fi de cca 35,0 mil. lei, surse ale Fondului Naţional al Dezvoltarea Agriculturii şi Mediului Rural.

Din totalul dosarelor depuse în anul 2019, 37 cereri de solicitare a subvenției în avans pentru dezvoltarea proiectelor start-up sunt depuse de către femei-fermieri (59%) și alte 26 afaceri urmează a fi administrate de tineri fermieri.

Din totalul dosarelor recepționate de AIPA, de la lansarea acestui program:

  • depuse - 129 dosare de solicitare a subvenției în avans în sumă de peste 70 mil. lei;
  • evaluate pozitiv - 74 dosare în sumă de 40,2 mil. lei;
  • achitate I tranșă - 60 dosare în sumă de 24,4 mil. lei;
  • finalizate - 16 proiecte investiționale.
  • peste 60% din afaceri sunt administrate de femei – fermier.
  • investiții, declarare de producătorii agricoli a fi realizate în sumă de cca 110 mil. lei;
  • crearea a peste 250 locuri noi de muncă;
  • în proces de perfectare a actelor pentru obținerea a I tranșă a subvenției în avans – 15 fermieri.

În temeiul Legii bugetului de stat pentru anul 2020, FNDAMR constituie 1000,0 mil. lei. Acest fond urmează a fi distribuit după cum urmează:

  • contribuția statului în Fondul Național al Viei și Vinului – 21,4 mil.lei, în conformitate cu proiectul legea bugetului de stat pentru anul 2020, art. 2 lit. g;
  • angajamente față de producătorii agricoli ce au efectuat investiții în anul 2019 dar nu au beneficiat de subvenții ca urmare a epuizării FNDAMR – cca 570,0 mil. lei, în conformitate cu Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural, art. 33 alin. (5);
  • subvenții în avans pentru tineri și femei fermier pentru dezvoltarea proiectelor start-up – 50,0 mil. lei, 23 alin. (3) a Legii nr. 276/2016 dar și a HG nr.507/2018 - Regulamentului privind condițiile și procedura de acordare a subvențiilor în avans pentru proiectele start-up din FNDAMR;
  • subvenții în avans pentru implementarea măsurilor de dezvoltare rurală -150,0 mil. lei - HG nr. 476/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea subvenţiilor pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural din FNDAMR;
  • subvenționarea post-investițională – cca 208,6 lei, conform HG nr.455/2017 - Regulamentul privind condițiile, ordinea și procedura de acordare a mijloacelor FNDAMR.
Источник: Пресс-релиз MADRM

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!