Articole

Un laborator modern de hidroameliorații a fost redeschis la Universitatea Agrară

Un laborator modern de hidroameliorații, dotat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, a fost inaugurat marți, 21 ianuarie, la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM). După mai bine de 20 de ani, circa 150 de studenți, masteranzi și doctoranzi vor studia și vor efectua cercetări privind agricultura irigată, hidrologie, ingineria mediului, automatizarea stațiilor de pompare etc.

Laboratorul modernizat dispune de echipamente specifice în valoare de circa 2.5 milioane de lei, cum ar fi echipament de sudare a conductelor, echipament IT cu softuri specializate pentru proiectarea sistemelor de irigare, testarea calității apei și solului, automatizarea și controlul proceselor de irigare  etc. Baza modernă de laborator, precum și resursele didactice inovative elaborate vor fi utilizate pentru inițierea proiectelor de cercetare în domeniu, dar și pentru desfășurarea cursurilor de scurtă durată de instruire a fermierilor ce țin de agricultura irigată sau a cursurilor pentru perfecționarea specialiștilor care deja activează în sector.

Noua infrastructură, permite Universității Agrare de Stat să pregătească specialiști înalt calificați pentru activități reale din sectorul privat, sporind șansele de angajare a acestora.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, a menționat în cadrul evenimentului de inaugurare că noul laborator va permite suplinirea golului de specialiști înalt calificați în agricultura irigată, care vor asigura gestionarea eficientă a infrastructurii de irigare și a resurselor de apă. Totodată, șeful misiunii USAID a accentuat că specialiștii pregătiți și forța de muncă calificată reprezintă un factor important în tranziția spre agricultura performantă, susținută de USAID.

Mihai Machedon, secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a declarat că specialiștii de irigare sunt tot mai solicitați, deoarece irigare devine indispensabilă pentru agricultura din Moldova, afectată de schimbările climaterice. În acest context secretarul MADRE a încurajat tinerii să studieze această specialitate, care oferă multiple perspective de angajare.

,,Cu câțiva ani în urmă noi priveam sceptic, cu puțină încredere la producerea unor schimbări semnificative ale climei. Acum, noi tot mai mult intrăm în zona riscurilor în agricultură. Acest lucru conduce la situații imprevizibile. De aceea, toate activitățile în sectorul de irigare au o strategie prioritară”, a punctat Mihai Machedon.

La eveniment a fost prezent și directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova, Valentina Badrajan, care a susținut că pentru menținerea rezultatelor bune este nevoie de câți mai mulți specialiști.

 ,,Efectele pozitive, pe care le-a generat reconstruirea sistemului de irigare în cadrul Programului Compact, trebuie menținute prin prigătirea cadrelor specializate. Nu se ajung specialiști de irigare. Acest lucru ar urma să fie un pas important în direcția dată”, a menționat Valentina Badrajan.

Totodată, rectorul UASM Liviu Volconovici a apreciat suportul USAID în dotarea instituției și dezvoltarea programelor de studiu conform necesităților sectorului privat.

,,Astăzi în Republica Moldova sunt irigate în jur de 10% din volumul care ar trebui să fie irigat. Este un semn de alarmă, a accentuat Liviu Volconovici.

Conform datelor oficiale, actualmente în Republica Moldova sunt 78 de sisteme de irigare, construite în perioada sovietică. Dintre acestea 78 de sisteme de irigare doar 10 au fost reabilitate în perioada anilor 2010-2015, cu fondurile Guvernului SUA în cadrul Programului Compact. Celelalte, 68 de sisteme de irigare, sunt parțial funcționale sau nefuncționale. Cele 78 de sisteme de irigare au asigurat în 2019 irigarea a 10 la sută din terenurile agricole din Republica Moldova.

UASM este unica instituție de învățământ agricol superior universitar din Republica Moldova, unde studiază circa 4000 de studenți. Deși numărul studenților este în descreștere în ultimii ani, echipamentele performante și resursele didactice inovative contribuie la îmbunătățirea calității studiilor oferite  și vor atrage noi tineri să studieze domeniile agricole. Dotarea laboratorului hidroameliorații de către proiectul USAID/APM se încadrează strategia de modernizare a sectorului agricol de valoare înaltă din Moldova.

 

Источник: Agroexpert

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!