Articole

VIDEO: Oile au umplut străzile din Madrid

Animalele traversează orașul pe fundalul sunetului clopotelor de la gât. Ciobanii îmbrăcați în haine tradiționale le însoțesc cu muzică și dansuri populare.

În urmă cu câteva zile, străzile din Madrid erau pline de oi și capre și zgomot de clopote. Așa cum spune tradiția, are loc răvășitul oilor. Un străvechi drum al transhumanței trece prin inima capitalei Spaniei. Localnicii au urmărit spectacolul, ce nu s-a ținut anul trecut din cauza pandemiei de Covid-19, a informat CNN.

Evenimentul anual, care a început în 1994, permite ciobanilor să-și exercite dreptul de a folosi traseele tradiționale ale transhumanței, de la nord la sud, unde animalele vor iarna.

„Este uimitor. Vin în fiecare an și este prima dată când iau copiii, așa că este și mai minunat”, spune Graciela Gonzalez, în vârstă de 39 de ani.

Copiii care sunt obișnuiți să vadă doar traficul auto se bucură de oportunitatea de a se apropia de animale. Uneori le putem atinge, spune Carmen Iglesias, în vârstă de 8 ani, care a urmărit spectacolul oferit de mioare alături de tatăl ei și de sora ei mai mică, Noah.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!