Articole

VIDEO | Pe tarabele din Bălți au apărut primele cireșe autohtone

Pe tarabele din Bălți au apărut primele cireșe autohtone. Preţul unui kilogram de fructe este de 50 de lei, de două ori mai puțin decât anul trecut. Vânzătorii spun că cireșele au apărut în vânzare mai târziu ca de obicei, din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă.

Vera Bumbac de 69 de ani și a venit la Bălți tocmai din satul Pîrlița, raionul Fălești, pentru a-și vinde cele 10 kg de cireșe culese din livada copiilor săi. În doar câteva minute, femeia a reușit să realizeze 10 păhare de cireșe, la preț de 15 lei.

,,Puțină lume, poate din cauza pandemiei, dar e puțină lume. Cu ce să trăim, pensia este mică? ”Cei de la putere au salarii mari, dar noi avem o pensie mizeră. Chiar nu văd ei, păcat de Dumnezeu”, a spus vânzătoarea.

Vânzătorii se plâng că, din cauza pandemiei, nu își vor putea realiza toată marfa.

,,Am vile în Mărăndeni, dar nu mă pot duce. Transportul nu circulă și păsările vor mânca toate fructele. Ce să facem.  E ecologică, nu este stropită cu nimic. Gustați.”, a menționat comercianta.

Unii cumpărători își țin poftele-n frâu. Ei spun că cireșele autohtone sunt prea scumpe pentru buzunarul lor.

,,E ieftin, după prețurile existente sunt foarte ieftine”.

”Dacă cireșele se vor coace și vor fi mai multe, prețul va fi mai ieftin”, au menționat cumpărătorii.

În magazine, preţul unui kilogram de cireşe variază între 80 și 100 de lei.

Источник: nordnews.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!