Agricultura forestieră: Ce tehnici și metode există
Agricultura forestieră este cultivarea intenționată și durabilă a produselor forestiere nelemnoase ce pot fi comercializate. Acestea cresc în păduri cu condiții potrivite de umbră și de sol. Practica diversifică gestionarea pădurilor și îmbunătățește oportunitățile de venit asociate.
De asemenea, se îmbunătățește compoziția și structura pădurilor, dar și sănătatea, calitatea și valoarea economică a acestora pe termen lung.
Fermierii forestieri monitorizează și gestionează în mod activ interacțiunile dintre arbori și culturile de sub ei, ținând cont de sănătatea și productivitatea pădurilor pe termen lung.
Atât culturile lemnoase, cât și cele nelemnoase, pot fi gestionate pe același teren împădurit sau culturile nelemnoase pot fi cultivate în păduri, în care recoltarea lemnului nu este posibilă sau dorită.
Avantajele:
- Îmbunătățirea sănătății pădurilor;
- Ameliorarea compoziției pădurii;
- Diversificarea oportunităților de venit;
- Beneficii din popularitatea în creștere a produselor din pădure;
- E posibilă o gama de dimensiuni ale practicii.
Provocări:
- Piețe informale sau imature;
- Recolte variabile;
- Informații limitate despre producerea culturilor;
- Piețe volatile pentru unele produse;
- Unele culturi sunt atrăgătoare pentru braconieri.
Există trei metode de agricultură forestieră:
- cultivarea în păduri;
- simularea mediului sălbatic;
- populații sălbatice gestionate.
Cultivarea în păduri este cea mai intensivă metodă și implică pregătirea minuțioasă a terenului și gestionarea ulterioară. Costurile inițiale sunt adesea mari, dar investițiile pot duce la sporuri semnificative de recolte.
Simularea mediului sălbatic este o metodă mai puțin intensă din punct de vedere al pregătirii terenului și poate implica o gestionare a arboretului și o curățare a terenului din pădure, dar odată ce plantele sau semințele au fost plantate, nu se mai face nicio altă gestiune. Informațiile se conțin în manualul de instruire privind aplicarea practicilor agroforestiere.
În comparație cu cultivarea în păduri, simularea mediului sălbatic, în mod obișnuit, produce volume mai mici, dar, deoarece investițiile sunt mai mici, riscurile sunt reduse, iar randamentul poate fi similar.
În cazul ginsengului, creșterea mai lentă și aspectul mai sălbatic al rădăcinilor comandă deseori prețuri înalte, rezultând în randament mai mare. Gestionarea populațiilor sălbatice implică îngrijirea unei populații existente de plante sau ciuperci.
Această metodă poate implica gestionarea arboretului, eliminarea plantelor subterane concurente și răritura plantelor pentru a asigura condiţii de creștere mai bune. Metoda respectivă necesită puține intrări, e legată de riscuri mai mici și, de obicei, nu oferă randamente mari, dar poate fi foarte dezirabilă pentru produse cu piețe imprevizibile.
Fiecare metodă de agricultură forestieră prezintă avantaje, precum și potențiale dezavantaje în ceea ce privește timpul și banii, care variază și în funcție de cultură.
