Asociația Forța Fermierilor anunță că va încerca să negocieze cu conducerea țării priind situația catastrofală în agricultură, în special pentru agricultorii mici și mijlocii. În cazul în care vor fi ignorați, agricultorii vor întreprinde acțiuni active pentru a-și manifesta nemulțumirea.
UPDATE 12:00
Mai mulți agricultori s-au adunat în fața Parlamentului pentru a discuta cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Organizatorii protestului subliniază că, în ciuda programului încărcat al oficialilor, reprezentanții aleși de către popor ar trebui să accepte discuțiile.
„Chiar dacă agenda e încărcată, chiar dacă avem în ospeție pe prim-ministrul României și avem stimă și respect față de poporul român, fermierii nu în fiecare zi lasă lucrul și de la 150 de km, vin la Chișinău. Dacă fermierii au venit, înseamnă că situația e excepțională, dramatică. Ei vor dialog, să discute cu conducerea țării, să povestească situația reală în agricultura din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Slusari.
Știrea inițială
„Am solicitat ieri după masă întâlnirile cu Președintele Parlamentului și președinta Maia Sandu. Totodată, așteptăm ședința promisă cu domnul prim-ministru, preconizată după întoarcerea ministrului agriculturii din Bruxelles. La fel, vom încerca să discutăm cu domnul prim-ministru al României, care vine azi la Chișinău. În cazul în care vom fi ignorați azi sau rămânem tot cu promisiuni sterile și generale, joi agricultorii vor întreprinde acțiuni active”, se arată în comunicatul emis.
Fermierii subliniază că niciun ban suplimentar pentru subvenționare nu a fost alocat până în prezent. În realitate, doar o sumă sub 100 de milioane de lei a fost rambursată fermierilor în perioada ianuarie-mai 2023, reprezentând datoriile statului față de aceștia, acumulate în ultimii trei ani.
„Se vorbește că statul a alocat ba 533 de milioane de lei, ba 900 de milioane de lei suplimentar pentru susținerea fermierilor. Sunt cifre absolut eronate, vehiculate doar cu scopul de a duce în eroare opinie publică. În realitate nici un bănuț de subvenționare suplimentară la moment nu a fost alocat. În perioada ianuarie- mai 2023 agricultorilor au fost rambursate sub 100 mln lei din debitul TVA în contul acoperirii unor impozite. Acești bani sunt sumele datoriilor statului față de producători agricoli, acumulate timp de 3 ani. După modificările legii rambursării TVA, la care noi am insistat 6 luni, posibil în următoarele 3 luni agricultorii vor primi prin rambursarea TVA încă 150 de milioane de lei din banii proprii. Din 100 de milioane lei, despre care se face atât tam-tam, jumătate din suma este preconizată pentru plăți directe per cap de animal și kg de lapte, ceea ce nu are nici o tangență cu problema compensațiilor. Cealaltă jumătate parțial va fi utilizată pentru restituirea accizei la motorină. Atenționăm că nici aceasta suma mizeră încă nu a fost aprobată”, mai susțin reprezentanții asociației.
Totodată, agricultorii declară că lipsa din sprijin din partea statului îi face necompetitivi cu țările din Europa de Est, unde pe lângă subvențiile de bază de 200-400 euro per hectar se acordă finanțare adițională din fonduri europene în valoarea de peste 300 de milioane de euro.
La 20 iunie, fermierii au parcat tehnica agricolă în fața Guvernului și se angajează să rămână în capitală până când autoritățile vor satisface revendicările cerute. În cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au transmis un ultimatum autorităților, cerând ca până miercuri, 21 iunie, la ora 12:00, să fie programate întâlniri cu reprezentanții de vârf ai conducerii țării.
Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit cu agricultorii din Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit oficialului, ceea ce cere Asociația Forța Fermierilor de la Guvern ar costa bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul „nu are asemenea resurse acum”.
„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori. Am discutat în PMAN cu Asociația „Forța Fermierilor”. Ceea ce cere asociația acum de la Guvern costă bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul nu are asemenea resurse acum. În același timp, Guvernul ajută agricultorii cu măsuri concrete, inclusiv ținând cont de solicitările acestora:
- am aprobat modificările la Legea TVA, așa încât agricultorii să poată recupera încă peste 330 de milioane din TVA;
- solicităm ajutor financiar de la Uniunea Europeană; chiar în aceste zile vicepremierul, ministrul agriculturii Bolea se află la Bruxelles în acest sens;
- am oferit agricultorilor peste 1.6 miliard de lei subvenții, este ceea ce putem aloca în această perioadă complicată pentru întreaga țară;
- toate aceste subvenții vor fi plătite agricultorilor accelerat, până la sfârșitul lunii iulie;
- analizăm foarte atent tranzitul și importul de cereale, la fiecare 2 zile facem verificări la graniță, la locurile de stocare;
- am acordat 100 de milioane suplimentar domeniului agricol și vom continua să căutăm resurse financiare.
Am încredere că vom trece împreună prin această perioadă grea pentru sectorul agricol și pentru toată Moldova. Noi înțelegem problemele și le rezolvăm treptat”, a transmis Recean.
Amintim că, pe parcursul zilei de 19 iunie, mai multe coloane cu tractoare s-au deplasat spre Chișinău. Totodată, alte 250 de utilaje au ieșit pe traseele naționale, într-un protest menit să atragă atenția asupra situației dificile cu care se confruntă în sectorul agricol.
Protestul fermierilor a început miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.
Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hîncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
Ulterior, după două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.
Totuși, la data de 16 iunie, agricultorii au anunțat că s-a decis reluarea protestelor masive începând cu 19 iunie, cu deplasarea tehnicii agricole spre capitală.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!