В Молдове

APSZM condamnă declarațiile Forței Fermierilor privind subvențiile per hectar

Автор: AgroExpert
APSZM condamnă declarațiile Forței Fermierilor privind subvențiile per hectar - agroexpert.md

Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (APSZM) a emis o declarație oficială prin care respinge acuzațiile formulate de Asociația Forța Fermierilor, calificându-le drept calomnioase și nefondate. Controversa a izbucnit după ce Forța Fermierilor a afirmat că subvențiile directe plata la hectar pentru cultivatorii de sfeclă de zahăr propuse de Ministerul Agriculturii ar favoriza companii străine, în detrimentul fermierilor locali.

„Declarațiile Forței Fermierilor ignoră realitățile sectorului și atacă o ramură esențială a agriculturii moldovenești,” se arată în comunicatul APSZM. Potrivit asociației, ramura sfeclei de zahăr implică peste 70 de fermieri locali, care nu reprezintă un monopol și contribuie semnificativ la economia națională, generând peste 3.000 de locuri de muncă și asigurând întreg necesarul intern de zahăr.

APSZM solicită Forței Fermierilor să retragă public declarațiile și să oprească ceea ce consideră a fi o tentativă de manipulare politică. De asemenea, APSZM avertizează că va analiza dacă mai este oportun ca membrii săi să colaboreze cu Forța Fermierilor, în cazul în care pozițiile ostile continuă.

„Din păcate, atitudinea Asociației Forța Fermierilor pare să reflecte principiul „să piară capra vecinului", promovând o mentalitate distructivă care afectează nu doar fermierii din sectorul nostru, ci și încrederea între agricultorii moldoveni. Menționăm că unii membri ai Asociației Producătorilor de Sfeclă de Zahăr sunt, de asemenea, membri ai Forța Fermierilor, iar această poziție nejustificată și calomnioasă le trădează încrederea și pune sub semnul întrebării unitatea și reprezentarea corectă a intereselor fermierilor”, se mai menționează în scrisoarea adresată.

Amintim că, anterior, Asociația Forța Fermierilor condamna declarația politică exprimată de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, cu privire la introducerea sistemului de plată a subvențiilor per ha pentru producătorii de sfeclă de zahăr.

Citește și: Forța Fermierilor solicită demisia lui Vladimir Bolea. Ce spune MAIA

În cadrul ședinței online cu șefii direcțiilor agricole raionale de pe 31 iulie, oficial le-a cerut agricultorilor să participe la Referendum, dacă își doresc introducerea sistemului de plată a subvențiilor per hectar. În acest context, fermierii au solicitat demisia acestuia.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!