В Молдове

Autorizație de mediu pentru folosința specială a apei a fost modificată

apă folosire lege - AgroExpert.md

Agenția de Mediu anunță că, în cadrul ședinței din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale,a fost revizuită lista documentelor necesare pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării terenurilor agricole din lacuri de acumulare sau iazuri. Noile prevederi vor fi valabile până la 30 septembrie 2022.

Astfel, solicitantul de obținere a autorizației de mediu pentru folosinţa specială a apei va anexa:

-              planul și/sau schema terenului ce urmează a fi irigat, cu indicarea, după caz, a construcțiilor hidrotehnice, a mijloacelor de măsurare a cantității de apă care urmează a fi folosită și deversată, precum și a altor construcții destinate folosinței apelor;

-              pentru lacurile de acumulare/iazuri, care nu dețin Regulamentul de exploatare, elaborat conform Hotărârii Guvernului nr. 977/2016 și nu este inclus în Sistemul informațional automatizat „Cadastrul de stat al apelor”, se va accepta Fișa tehnică a lacului de acumulare/ iazului, întocmită conform anexei nr. 1 la hotărârea menționată.

-              calculele privind cantitatea de apă care urmează a fi folosită;

-              rezultatele analizelor privind proprietățile fizico-chimice ale apei, corpului de apă, dacă analizele nu au fost efectuate de către alți solicitanți;

-              Fișa tehnică a lacului de acumulare/iazului indicată la punctul 14.1.2 va fi întocmită din contul solicitantului.

Perioada de notificare a Agenției de Mediu privind obiecțiile la cererea de eliberare a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei, în condițiile prezentei dispoziții, este de 5 zile de la data recepționării cererii de către instituție.

Agenția de Mediu, în termen de 5 zile de la primirea cererii, va examina/coordona prin procedura ghișeului unic condițiile de folosință a apei și va comunica solicitantului decizia de eliberare sau de refuz al eliberării autorizației de mediu pentru folosința specială a apei.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!