Agenția de Mediu anunță că, în cadrul ședinței din 8 august a Comisiei pentru Situații Excepționale,a fost revizuită lista documentelor necesare pentru obținerea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei în scopul irigării terenurilor agricole din lacuri de acumulare sau iazuri. Noile prevederi vor fi valabile până la 30 septembrie 2022.
Astfel, solicitantul de obținere a autorizației de mediu pentru folosinţa specială a apei va anexa:
- planul și/sau schema terenului ce urmează a fi irigat, cu indicarea, după caz, a construcțiilor hidrotehnice, a mijloacelor de măsurare a cantității de apă care urmează a fi folosită și deversată, precum și a altor construcții destinate folosinței apelor;
- pentru lacurile de acumulare/iazuri, care nu dețin Regulamentul de exploatare, elaborat conform Hotărârii Guvernului nr. 977/2016 și nu este inclus în Sistemul informațional automatizat „Cadastrul de stat al apelor”, se va accepta Fișa tehnică a lacului de acumulare/ iazului, întocmită conform anexei nr. 1 la hotărârea menționată.
- calculele privind cantitatea de apă care urmează a fi folosită;
- rezultatele analizelor privind proprietățile fizico-chimice ale apei, corpului de apă, dacă analizele nu au fost efectuate de către alți solicitanți;
- Fișa tehnică a lacului de acumulare/iazului indicată la punctul 14.1.2 va fi întocmită din contul solicitantului.
Perioada de notificare a Agenției de Mediu privind obiecțiile la cererea de eliberare a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei, în condițiile prezentei dispoziții, este de 5 zile de la data recepționării cererii de către instituție.
Agenția de Mediu, în termen de 5 zile de la primirea cererii, va examina/coordona prin procedura ghișeului unic condițiile de folosință a apei și va comunica solicitantului decizia de eliberare sau de refuz al eliberării autorizației de mediu pentru folosința specială a apei.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!