Cei 100 de milioane de lei vor fi distribuiți agricultorilor care cultivă porumb și grâu, dar care au fost afectați de secetă și arșiță în anul 2024. Potrivit ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, Ministerul lucrează la proiectul de lege care va fi susținut de către Guvern și ulterior votat de către Parlament în această săptămână.
„Ajutorul se acordă dacă, potrivit actelor de constatare, seceta și arșița a afectat cel puțin 60% din recolta culturii de porumb și cel puțin 70% din recolta culturii de grâu. Valoarea maximă de ajutor, conform prezentului regulament, nu poate depăși suma de 500 de mii de lei per solicitant”, precizează Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.
Terenurile agricole care se află în aria unui sistem centralizat de irigare, nu sunt eligibile pentru acordarea ajutorului. Totodată, terenurile agricole care au beneficiat de asigurare subvenționată, conform prevederilor legii, privind asigurarea subvențională nu sunt eligibile.
În scopul obținerii ajutorului, solicitantul trebuie să întrunească următoarele condiții:
- Să cultive porumb și/sau grâu;
- Să dețină actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole urmare a situației excepționale cu caracter natural ale anului 2024;
- Cel puțin 50% din suprafața în posesie să fie afectată de situațiile excepționale cu caracter natural indiferent de tipul culturii sau natura situației;
- Să dispună de raportul statistic, totalurile semănăturilor pentru recoltă în baza cărora se va calcula suprafețele eligibile înregistrat la organul teritorial pentru statistică până la 3 iunie 2024. Excepție fiind solicitanții care gestionează o suprafață de teren agricol mai mică de 10 hectare;
- Mărimea ajutorului per solicitant la culturile de porumb și grâu afectați se calculează conform Agenției, în baza sumei totale acordate.
„Aceste măsuri sunt introduse pentru a veni cu suport pentru agricultorii care sunt cel mai mult afectați”, a mai susținut oficialul.
Precizăm că, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, până în prezent, au fost întocmite 5792 de acte de constatare a pierderilor suportate de agricultori, ca urmare a condițiilor climaterice nefavorabile în toate regiunile țării. Este vorba despre 297 de mii de hectare de culturi agricole. Cea mai afectată cultură este porumbul.
Amintim că, mai mulți agricultori cereau autorităților declararea situației excepționale în sectorul agricol în sudul țării și aplicarea moratoriului la calcularea penalităților.
„Fermierii din zona de sud a Republicii Moldova își exprimă îngrijorarea față de situația dezastruoasă, care practic a paralizat activitatea comercială a întreprinderilor agricole micro, mici și mijlocii. Prețurile exagerate la mijloacele de producție și resursele energetice, dobânzile mari la credite oferite de băncile comerciale, accesul limitat la piața produselor agroalimentare, prețurile mici la produsele agricole i-au adus pe fermieri în pragul falimentului real”, se menționează în adresare.
Recomandăm și: Agricultorii cer declararea situației excepționale în raioanele din sudul țării
Ulterior, prim-ministru Dorin Recean a invitat reprezentanții sectorului agricol la discuții.
Citește și: Recean, la apelul agricultorilor: „Îi voi invita la discuții”
Totodată, Asociația Forța Fermierilor declara că va participa la discuțiile de la Guvern doar dacă vor fi prezenți Președintele Parlamentului, Igor Grosu, reprezentații Comisiei Speciale a Parlamentului (creată pentru situația din Agricultură) și Președinta țării Maia Sandu.
Află și: Criza din agricultură: Fermierii cer discuții cu Maia Sandu și Igor Grosu
Totuși, mai mulți agricultori și reprezentanți ai asociațiilor de crescători de cereale, culturi oleaginoase și sfeclă de zahăr au discutat cu Prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, despre modalitățile de depășire a situației dificile în care se află sectorul agricol, urmare a secetei și temperaturilor extreme din această vară.
Te-ar putea interesa și: Guvernul va aloca 100 mln de lei pentru compensarea pierderilor fermierilor