În viitorul apropiat, prim-ministru Dorin Recean are planificată o întrevedere cu mai multe asociații de agricultori din Republica Moldova pentru a discuta despre problemele din sectorul agricol. Despre aceasta a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
„Premierul Dorin Recean are în program stabilită o întâlnire cu asociațiile de fermieri din țara noastră, o întâlnire unde urmează să participe mai multe organizații care reprezintă agricultorii din Republica Moldova.În cadrul acesteia vor fi discute aspectele legate de problematicile din sector și soluțiile cu care poate veni Executivul. Agenda premierului este mereu deschisă pentru convorbiri care sunt orientate spre identificarea unor soluții pentru sectoarele importante”, a precizat Daniel Vodă, în cadrul unei conferințe de presă.
Contactat de AGROEXPERT, Daniel Vodă a remarcat că încă nu este stabilită o dată concretă când prim-ministru se va întâlni cu fermierii.
„La această etapă este în proces de coordonare, probabil că va fi săptămâna viitoare. Sunt mai multe opțiuni și în momentul în care o să avem o informație suplimentară la subiectul dat o să anunțăm”, a adăugat acesta.
Declarația a fost făcută în contextul în care Federația Națională a Fermierilor din Moldova și Asociația Forța Fermierilor au cerut o întâlnirea urgentă cu prim-ministru, până pe 3 noiembrie. În caz contrar, fermierii anunță despre începerea protestelor masive cu folosirea tehnicii agricole. Potrivit acestora, situația în sectorul agrar degradează pe zi ce trece și nu există nici un progres în privința realizării revendicărilor.
Citește și: Fermierii solicită o întâlnire de urgență cu Recean
Amintim că, pe 21 octombrie, aproximativ 700 de fermieri din diverse regiuni ale țării s-au reunit la Congresul Republican al Agricultorilor pentru a găsi soluții urgente pentru a redresa situația și a salva producătorii agricoli micro, mici și mijlocii.
Totodată, în cadrul Congresului Republican al Agricultorilor, cei 700 de reprezentanți ai sectorului au votat o rezoluție în care sunt incluse o serie de revendicări. Fermierii susțin că, dacă autoritățile statului nu vor întreprinde măsuri pentru îndeplinirea cerințelor înaintate în următoarele șapte zile, atunci vor recurge la diferite acțiuni de protest. Una dintre solicitările agricultorilor vizează demiterea Ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Într-un răspuns oferit pentru AGROEXPERT, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au menționat că mereu au promovat o atitudine cooperantă cu agricultorii și au manifestat disponibilitate pentru a asculta și soluționa preocupările fermierilor.
Află și: Ce spune Ministerul Agriculturii despre rezoluția agricultorilor
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!