В Молдове

Fermierii, așteptați la Guvern. Vor discuta despre importul cerealelor din Ucraina

Автор: AgroExpert
Forța fermierilor Recean - agroexpert.md

Premierul Dorin Recean va avea o ședință de lucru cu membrii Asociației Forța Fermierilor la sediul Guvernului. Subiectul discuției va fi despre introducerea restricțiilor la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina.

Anunțul a fost făcut de Asociația Forța Fermierilor, într-un comunicat de presă.

„Din câte înțelegem, în cadrul Guvernului există o rezistență față de poziția corectă a ministrului Agriculturii, susținută de fermieri, și neînțelegerea gravității situației în sectorul agrar al Moldovei. Păcat că pierdem timpul prețios pentru a convinge demnitarii de stat-factori de decizie că falimentul fermierilor mici și mijlocii nu ar aduce nici un avantaj Ucrainei în acest război nedrept, pornit de un agresor barbar - Federația Rusă”, menționează Forța Fermierilor. 

Amintim că, la data de 9, fermierii au cerut de urgență aprobarea deciziei privind interzicerea temporară a importului de grâu, porumb, floarea soarelui și rapiță din Ucraina, după modelul UE.

Citește și: Fermierii cer urgentarea deciziei de interzicere a importurilor de cereale ucrainene

Membrii Asociației Forța Fermierilor spun că, în caz contrar, vor ieși la proteste.

În cadrul unei emisiuni televizate, Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea, a promis că se va axa pe interesul agricultorilor moldoveni și o decizie finală va fi luată la ședință Guvernului sau de către CSE

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!