După două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.
„Pe parcursul săptămânii viitoare vom participa activ în negocieri cu dl Recean pe subiectele îndeplinirii revendicărilor fermierilor, cu axarea pe problema acordării urgente a sprijinului financiar agricultorilor mici și mijlocii pentru culturile de primă grupă, achitarea urgentă a datoriilor la subvențiile și impunerea portului Giurgiulești să exporte prioritar producția agricolă moldovenească”, se arată în comunicatul emis de Asociația Forța Fermierilor.
Cu toate acestea, în cazul în care negocierile nu vor aduce progresul dorit și nu se vor obține garanții scrise din partea prim-ministrului, reprezentanții fermierilor au anunțat că, începând cu data de 19 iunie, vor organiza un protest de amploare în capitală și în întreaga țară. Această formă de protest ar putea include blocarea traseelor principale pentru o perioadă limitată de timp, ca expresie a nemulțumirii și disperării fermierilor mici și mijlocii.
Asociația Forța Fermierilor avertizează că indiferența și aroganța autorităților pot duce la consecințe grave pentru această categorie importantă de producători agricoli. Fermierii mici și mijlocii se simt ignorați și amenințați de pierderi financiare devastatoare, iar această situație îi determină să ia măsuri drastice pentru a-și face auzite revendicările.
Precizăm că, fermierii din mai multe localități din țară au ieșit la protest miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.
Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hâncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!