La începutul lunii martie, ministrul francez al economiei Bruno Le Maire a anunţat o înţelegere cu principalii retaileri din ţară pentru frânarea scumpirilor. Aceştia s-au angajat să ofere cele mai mici preţuri posibile la anumite produse timp de trei luni în ceea ce a devenit cunoscut ca „trimestrul anti-inflaţie“. S-a vorbit atunci mai ales de plafonări de preţuri, iar unele companii au efectuat chiar şi reduceri, iar soluţia antiinflaţie franceză, o înţelegere între stat şi retaileri privaţi, a fost pusă în opoziţie cu cea din Ungaria, unde guvernul a forţat retailerii să plafoneze preţurile cu riscul apariţiei unor penurii.
Dar chiar şi în Ungaria cele mai mari lanţuri de supermarketuri s-au lansat într-un război al preţurilor. Magazinele practic se întrec în reduceri, mai ales la mâncare, ceea ce pentru o ţară unde inflaţia alimentară este de peste 50% este o veste foarte bună, scrie Hungary Today. Teama este că aceste reduceri sunt prea puţin, prea târziu, deoarece chiar şi tăiate, noile preţuri sunt cu mult mai mari decât erau înainte de apariţia valului masiv inflaţionist.
Şi în Slovacia guvernul a anunţat iniţiativa a opt dintre marii retaileri de a plafona timp de trei luni preţurile a 400 de produse de bază, cu accent pe mâncare. Executivul a rezistat până acum presiunilor opoziţiei de a aplica plafonări forţate ca în Ungaria şi a explicat că prin măsura luată acum va fi stimulat consumul de produse fabricate în ţară, fiind astfel ajutaţi producătorii locali.
Şi în Marea Britanie, ţară devenită din cauza crizei costului vieţii cea mai săracă din clubul bogaţilor şi unde penuriile de legume au obligat supermarketurile să introducă raţionalizări, unii retaileri au început în ultimele săptămâni să reducă preţurile în diverse forme.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!