Externe

În câteva ţări europene marii retailerii s-au lansat într-un război al reducerii preţurilor

Author: AgroExpert
produse prețuri reduceri - AgroExpert.md

La începutul lunii martie, ministrul francez al economiei Bruno Le Maire a anunţat o înţelegere cu principalii retaileri din ţară pen­tru frânarea scumpirilor. Aceştia s-au angajat să ofere cele mai mici preţuri posibile la anumite produse timp de trei luni în ceea ce a devenit cunoscut ca „trimestrul anti-inflaţie“. S-a vorbit atunci mai ales de plafo­nări de preţuri, iar unele companii au efectuat chiar şi reduceri, iar soluţia antiinflaţie france­ză, o înţelegere între stat şi retaileri privaţi, a fost pusă în opoziţie cu cea din Ungaria, unde guvernul a forţat retailerii să plafoneze preţu­rile cu riscul apariţiei unor penurii.

Dar chiar şi în Ungaria cele mai mari lan­ţuri de supermarketuri s-au lansat într-un răz­boi al preţurilor. Magazinele practic se întrec în reduceri, mai ales la mâncare, ceea ce pentru o ţară unde inflaţia alimentară este de peste 50% este o veste foarte bună, scrie Hungary Today. Teama este că aceste redu­ceri sunt prea puţin, prea târziu, deoarece chiar şi tăiate, noile preţuri sunt cu mult mai mari decât erau îna­inte de apariţia valului ma­siv inflaţionist.

Şi în Slovacia gu­vernul a anunţat ini­ţia­tiva a opt dintre ma­rii retaileri de a plafona timp de trei luni pre­ţurile a 400 de pro­duse de bază, cu ac­cent pe mâncare. E­xe­cutivul a rezistat până acum presiunilor opoziţiei de a aplica plafo­nări forţate ca în Ungaria şi a explicat că prin măsura luată acum va fi stimulat consumul de produse fabricate în ţară, fiind astfel ajutaţi pro­ducătorii locali.

Şi în Marea Britanie, ţară devenită din cauza cri­zei costului vieţii cea mai săracă din clubul bogaţilor şi unde penuriile de legume au obligat supermarketurile să introducă raţionalizări, unii retaileri au început în ultimele săptămâni să reducă preţurile în diverse forme.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!