Președinta Maia Sandu susține că, deși înțelege că fermierii din țara noastră se confruntă cu anumite probleme, Republica Moldova nu poate suspenda importurile de cereale din Ucraina. Șefa statului a declarat că Ucraina „ne apără efectiv de pericolul rusesc”, iar noi trebuie să îi ajutăm cu ce putem, scrie Vocea Basarabiei.
În cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, Maia Sandu și-a exprimat speranța că în urma discuțiilor și negocierilor dintre agricultori și Guvern, vor fi identificate soluții acceptabile pentru ambele părți.
„Înțeleg că fermierii au anumite probleme și înțeleg și contextul. În același timp, noi nu putem să închidem țara pentru Ucraina, pentru că, repet, Ucraina ne apără efectiv de pericolul rusesc astăzi și noi suntem obligați să facem ce putem. Înțeleg că guvernul a venit cu anumite soluții, o să discute, o să protesteze și sper să se găsească niște soluții acceptabile pentru ambele părți”, a spus șefa statului.
Precizăm că, fermierii din mai multe localități din țară au ieșit la protest miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.
Manifestațiile continuă și azi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hâncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!