Cultivarea de bacifere reprezintă o nișă importantă în agricultura Republicii Moldova, acesta caracterizându-se prin potențial ce necesită a fi valorificat. Astfel, în 2019, țara deținea peste 4 mii de hectare de plantații de pomușoare, iar numărul celor interesați de sectorul respectiv – aceștia fiind, cu precădere, tineri și femei din mediul rural - este într-o continuă creștere.
În ciuda interesului vădit pentru afacerile cu pomușoare, fermierii din Republica Moldova au ce învăța de la colegii lor din străinătate, experiența celor din urmă demonstrează că, în cultivarea de bacifere, ne putem, pe deplin, inspira din practica Bosniei și Herțegovinei, de exemplu, susține Oleg Calestru, specialist tehnic în dezvoltarea sectorului de pomușoare din cadrul proiectului USAID/ APM. Astfel, în urma câtorva schimburi de experiență cu reprezentanții sectorului de pomușoare din Peninsula Balcanică s-au reliefat o serie de aspecte implementate cu succes acolo și care merită a fi demarate și la noi.
„Motorul de dezvoltare a sectorului de pomușoare în Bosnia și Herțegovina, și exemplul acestei țări ar putea fi preluat și de Moldova, este faptul că în Peninsula Balcanică există grupări ale producătorilor și sunt create centre de colectare și distribuție. Noi avem un sector destul de fragmentat, ceea ce se reflectă prin prisma suprafețelor și diferitelor culturi de pomușoare. Există producători mici și mari care nu pot desfășura activitatea comercială care să le ofere siguranță. Crearea unor centre de colectare a acestor fructe ar fi benefică, în primul rând, pentru fermierii mici, dat fiind faptul că fructele bacifere, prin specificul său, sunt ușor perisabile”.
Calestru e de părere că, atunci când există centre de colectare se facilitează și accesul la o serie de echipamente performante, necesare în activitatea sectorului dat. Totodată, acest lucru ar permite conexiune cu specialiștii domeniului, care ar putea instrui un anumit număr de producători de pomușoare.
Cu toate acestea, Republica Moldova nu se poate lăuda, momentan, cu existența unui număr impunător de clustere sau cu centre performante de colectare a pomușoarelor. În ciuda acestui fapt, un prim pas în acest sens a fost făcut datorită sprijinului USAID/ APM în cadrul cooperativei Moberry, inițiată în 2016.
„Avem un proiect-pilot lansat cu grupul de producători Moberry în cadrul căruia există și centru de colectare, cooperativa dată deține și experiență necesară domeniului. Toți învață din asta. În anumite zone ale țării și unele fabrici pot deveni centre de colectare. Totuși, din păcate, fermierii noștri nu optează pentru colaborarea cu fabricile, căci prețul nu este unul atractiv. În Bosnia, oarecum, fiind în proximitatea unor piețe de desfacere, o bună parte din pomușoare sunt comercializate în Serbia, care, precum știm, este unul din principalii exportatori de zmeură, dar și de alte bacifere. Astfel, țara are posibilitatea de a se bucura de această facilitate geografică, iar acest lucru le permite să-și dezvolte continuu sectorul de fructe moi”.
Întrebat despre sezonul 2020, raportat la producția de pomușoare, Calestru a declarat că scăderi în volumul de producție a căpșunilor nu s-au înregistrat. Pentru zmeură și mure s-a estimat o reducere a volumelor de producție cu circa 30%, datorită condițiilor meteo nefavorabile, ceea ce presupune atât înghețurile din primăvară, cât și seceta din vară. În acest sens, situația agroclimatică a fost una precară și a caracterizat nu doar Moldova, dar și Ucraina și Grecia – alte centre importante de producție a pomușoarelor. Plus la toate, calitatea celor din urmă era una scăzută comparativ cu anii precedenți.
Deasemenea prețurile în acest an au fost în creștere față de anul trecut: la căpșun cu circa 20-30 % datorită condițiilor meteo nefavorabile din zonă, ceea ce a creat o cerere sporită pentru căpșunele moldovenești; la zmeur și mur am avut creșteri de 70-100% față de anul 2019, datorită volumelor scăzute de producție.
La etapa actuală, Republica Moldova exportă cantități însemnate de pomușoare către Federația Rusă. Un procent nesemnificativ ajunge pe piețele din Polonia, România, Germania și Cehia.