În plantațiile pomicole mai frecvent se folosesc următoarele metode de irigare: udarea prin aspersiune, udarea prin microaspersiune, udarea prin picurare, udarea subterană.
Udarea prin aspersiune constă în distribuirea apei printr-o reţea de conducte cu presiune înaltă unde pulverizarea se efectuează atât deasupra, cât şi sub coroana fiecărui pom, sub formă de ploaie artificială, cu ajutorul aspersoarelor cu diferită rază de acţiune. Cu acest sistem de udare, cantitatea de apă utilizată la o aplicaţie este de 300-600 mm în funcţie de raza de acţiune a aspersoarelor, iar pe parcursul perioadei de vegetaţie la speciile pomicole sunt necesare minimum 3-4 udări. Pentru fiecare caz în parte se stabilesc termenele şi norma udării în baza umidităţii solului. Informațiile se conțin în Ghidul practic pentru producătorii agricoli privind bunele practici de creștere a fructelor, strugurilor și pomușoarelor în contextul schimbărilor climatice.
Avantaje:
- posibilitatea irigării pe terenurile în pantă cu înclinaţie de până la 3-4°;
- poate fi automatizată şi monitorizată prin intermediul diferitor programe de calculator; sporeşte umiditatea relativă a aerului cu 12-13% şi creează un microclimat favorabil care se menţine 3-4 zile;
- scade temperatura aerului şi a solului;
- poate fi utilizată pe terenuri denivelate şi nu se înregistrează eroziunea solului; poate fi folosită la protejarea plantaţiei contra îngheţurilor târzii de primăvară.
Dezavantaje:
- costul foarte mare de energie la pomparea şi distribuirea apei;
- distrugerea structurii şi tasarea stratului superficial al solului;
- se cheltuie cantităţi mari de apă în livezile tinere la umectarea solului, iar în cazul vânturilor mari, a căror viteză depăşeşte 2-3 m/sec se înregistrează o udare neuniformă;
- umectarea frunzelor, a organelor pomului şi spălarea produselor de uz fitosanitar din coroană favorizează dezvoltarea bolilor criptogamice.
Citește și: Înghețuri de primăvară: Iată limitele de rezistență la ger a pomilor
Udarea prin microaspersiune constă în distribuirea, printr-o reţea de conducte cu presiune scăzută, a unei cantităţi reduse de apă (100-150 m3 /ha) şi distribuirea ei uniformă sub coroana pomilor. Ca organe de lucru folosite pentru microaspersiune sunt duzele de tip Aqua Smart 2002, Aqua Master, Hadar 711 etc., care se montează la o înălţime de 30-50 cm de la sol ori de tip portante, a căror rază de acţiune este de la 1-2 m până la 3-4 m. Cantitatea de apă emisă de un microaspersor poate varia de la 30 până la 120 l/oră. Pentru udarea caisului se recomandă microaspersoare cu un debit de apă de 30-35 l/oră. În ultimul timp în ţările cu pomicultură avansată udarea prin microaspersiune deasupra coroanelor, se utilizează numai în scopul de a proteja pomii în perioada îngheţurilor târzii de primăvară.
Avantaje:
- nu se spală produsele de uz fitosanitar de contact de pe frunte şi alte elemente ale pomilor deoarece apa nu contactează cu ele;
- se poate de aplicat fertirigarea, adică concomitent cu udarea pot fi administrate îngrăşăminte minerale solubile în apă;
- se economisește un volum semnificativ de apă în comparaţie cu udarea prin aspersiune.
Dezavantaje:
- costul înalt al investiţiilor pentru montarea sistemului de udare şi la pomparea apei în câmp;
- o influenţă neînsemnată asupra structurii solului;
- în cazul vânturilor puternice se poate înregistra o udare neuniformă a solului;
- de regulă se păstrează ridicată umiditatea aerului în plantaţie şi persistă pericolul afectării de boli criptogamice, dar într-o măsură mai mică în comparaţie cu udarea prin aspersiune.
Te-ar putea interesa și: Metode de tăiere a piersicului pe rod
Udarea prin picurare constă în administrarea lentă a apei în zona sistemului radicular ale pomilor în raport cu cerinţele fiziologice ale acestora. Practic, apa este adusă la fiecare pom prin conducte din material plastic cu diametre reduse şi pusă la dispoziţia plantelor sub formă de picături. Tubul capilar se amplasează de-a lungul rândului de pomi, la nivelul solului cât mai aproape de trunchi. În cazul când terenul livezii este amplasat în pantă, mai preferabil este ca tubul capilar să fie amplasat mai sus de trunchiul pomilor, pentru o redistribuţie mai uniformă a apei. În cazul prelucrării fâşiei de sol dintre pomi, tubul capilar se fixează pe sârmă, amplasată pe elemente de susţinere la înălţimea de 40 – 50 cm.
Avantaje:
- asigură sporuri de producţie cu 20-50% mai mari în comparaţie cu alte metode de udare; diminuează consumul de apă cu 50% prin evitarea pierderilor la evaporare şi scurgerilor superficiale;
- economisirea energiei la pompare şi un grad de manoperă mai mic la deservirea instalaţiei de udare; apa este redistribuită în zona amplasării celor mai active rădăcini ale pomilor;
- sistemul de udare poate fi automatizat şi dirijat de la distanţă; fertirigarea plantaţiilor în perioada de vegetaţie cu diferite doze de îngrăşăminte şi în diverse fenofaze;
- este pretabilă pentru orice fel de relief şi previne formarea crustei pe sol; pomii nu sunt afectaţi în aşa măsură de boli criptogamice în comparaţie cu udarea prin aspersiune;
- evită bătătorirea solului; tratamentele fitosanitare pot fi aplicate chiar în timpul udării, menţine structura şi textura solului, încât sistemul radicular al plantelor se poate dezvolta mai raţional în comparaţie cu alte metode de udare.
Dezavantaje:
- necesită investiţii capitale destul de mari;
- pericol de înfundare a picurătoarelor cu impurităţi, fapt care atrage după sine necesitatea spălării frecvente a tuburilor capilare;
- în urma udării necontrolate poate apărea fenomenul de saturare localizată ori spălării azotului în profunzime;
- necesită deservire calificată; fragilitatea instalaţiei.
Recomandăm și: Tăierile la pomul de măr în funcție de soi și tipul de fructificare
Udarea subterană constă în aducerea apei direct în zona amplasării celei mai mari ponderi de rădăcini ale pomilor, printr-o reţea de conducte magistrale şi tuburi capilare perforate. Tuburile capilare sunt din polietilenă, cu grosimea peretelui de 0,9-1,2 mm şi diametrul de 16 şi 20 mm cu picurători montate în interior la distanţa de 0,75 m una de la alta, care lucrează la o presiune de la 0,5 până la 4,0 bari. Tubul capilar se montează pe ambele părţi ale rândului la distanţa de 0,75–1,0 m de trunchiul pomilor, la adâncimea de 30-40 cm.
Avantaje:
- permite de a distribui apa şi a regla umiditatea în zona de răspândire a sistemului radicular;
- nu necesită terenuri prealabil pregătite pentru montarea sistemului; l
- ucrările de întreţinere a plantaţiei pot fi efectuate independent de irigare;
- se reduc pierderile de apă legate de evaporarea ei şi a scurgerilor superficiale;
- pomii sunt mai puţin afectaţi de boli criptogamice;
- concomitent cu udarea prin această metodă se poate de administrat în sol şi îngrăşăminte minerale.
Dezavantaje:
- necesită investiţii capitale destul de mari;
- este mai dificilă în deservire în comparaţie cu celelalte metode de udare;
- înfundarea frecventă a picurătorilor cu particule mici de sol şi rădăcini;
- poate fi utilizată pe terenurile cu un sol cu structură mai uşoară;
- tuburile capilare pot fi deteriorate de diferite rozătoare din sol.
Udarea la speciile sâmburoase și sămânţoase
Pentru speciile sâmburoase se recomandă ca prima udare a pomilor să se execute primăvara devreme, cu o săptămână înainte de înflorit, dacă nu s-a efectuat udarea de aprovizionare toamna şi în sol este deficit de umiditate.
A doua udare de efectuat la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, după legarea fructelor, când are loc întărirea endocarpului. În perioada respectivă fructele legate încep să se dezvolte destul de repede în urma creşterii mai intense a celulelor formate în fruct şi coincide cu momentul când temperaturile încep să crească, influenţând negativ asupra activităţii pomilor.
A treia udare de efectuat în perioada creşterii intensive a lăstarilor, dacă este insuficienţă de umiditate în sol, dar mai raţional este de efectuat cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare, când are loc creşterea intensivă a fructelor. A patra udare de efectuat la sfârşitul lunii iulie, înainte de începutul perioadei de diferenţiere a mugurilor, când pomii încep pregătirea pentru dezvoltarea mugurilor florali pentru recolta anului viitor.
În cazul speciilor sămânţoase şi sâmburoase, când în perioada de toamnă, în stratul activ de sol de 60-120 cm grosime s-a înregistrat insuficienţă de umiditate, după căderea frunzelor se recomandă de efectuat o irigare de aprovizionare cu norma de 900-1000 m3 /ha dacă se utilizează irigarea prin aspersiune, 250-300 m3 /ha prin microaspersiune şi 150-200 m3 /ha prin picurare.
Aceasta favorizează iernarea pomilor şi parcurgerea primelor fenofaze ale vegetaţiei următoare, exclude frecvent necesitatea a 1-2 udări din primăvară.
