Цены и Тренды

Bani la colțun: Moldovenii preferă să-ți țină economiile acasă

Автор: AgroExpert
economii bani lei Ioniță - agroexpert.md

Economiile monetare ale populației Republicii Moldova, în trimestrul III din 2023 au depășit suma de 100 miliarde lei. Datele se conți într-o analiză efectuată de expertul economic Veaceslav Ioniță.

„Peste 60% din toate economiile monetare ale populației sau 64,4 miliarde lei sunt sub formă de depozite în bănci. În baza sondajelor realizate în perioada 2015-2022 de către CBX-Research la comanda IDIS Viitorul, estimăm că 32,2 miliarde lei sunt bani strânși acasă, iar alte 8,8 miliarde lei sunt împrumuturi oferite rudelor și prietenilor”, susține expertul.

În bănci 65% din depozite sunt în lei, iar restul în valută. Ioniță estimează că economiile de acasă în proporție de 70% sunt în lei și restul în valută.

„Indiferent de locul unde moldovenii își păstrează economiile, ei preferă circa 2/3 din economii să le păstreze în moneda națională”, punctează analistul.

Înclinația spre economii a moldovenilor, determinată ca Raportul dintre Economii la PIB, a atins cotele maxime în anii 2013 și 2020, când au constituit aproape 41%. În prezent, din cauza crizelor prin care trece Moldova în ultimii 3 ani, înclinația spre economii a înregistrat o ușoară scădere ajungând la 34,2%. Monetar vorbind, economiile moldovenilor în prezent sunt cu 20 miliarde lei mai mici, decât ar fi fost, dacă mențineam aceeași înclinație spre economii ca în perioada pre-criză. De fapt sunt banii, care au fost direcționați în ultimii 3 ani spre cheltuielile critice legate de creșterea prețurilor.

„Pentru 2024 anticipăm o creștere atât nominală cât și reală a economiile populației. După 3 ani de criză, anul viitor trebuie să fie anul când înclinația spre economii ale Moldovenilor începe să crească”, a conchis Ioniță.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!