Цены и Тренды

Prețul grâului a crescut. Care este costul pe bursele internaționale

Автор: Lidia Danila
Prețul grâului a crescut Iurie Rija - agroexpert.md

În ultima lună, prețurile la grâul alimentar și cel furajer au înregistrat o creștere semnificativă în Republica Moldova. Paralel, costurile pe bursele internaționale la cereale și oleaginoase s-au revigorat. Despre aceasta precizează expertul în agro-market Iurie Rija.

„În Republica Moldova, prețurile la grâul alimentar și cel furajer au crescut în mediu cu 200 - 300 de lei/t timp de o lună, în regiunile centrale ale țării cel alimentar ajungând la un preț mediu de 3 000- 3.200 de lei/t. În Giurgiulești, grâul alimentar se tranzacționează la 3.400 de lei/t. Grâul furajer este mai ieftin în mediu cu 100 - 200 de lei/tonă”, a menționat Rija. 

Potrivit expertului, în Rusia s-a estimat că, până la 1 aprilie, rezervele de grâu au atins un nivel de 27,5 milioane de tone, în linie cu cifrele înregistrate anul anterior. În paralel, observăm o creștere a prețurilor la grâul alimentar rusesc, care au atins valori cuprinse între 220 și 225 $/tonă FOB Novorossisk, comparativ cu 200 $/tonă la începutul lunii aprilie.

Află și: Top 20 de companii exportatoare de grâu din RM. Iată lista

„Această evoluție este atribuită în principal daunelor cauzate de înghețul recent în regiuni cheie de cultivare a grâului, precum Lipetsk, Voronej și Tambov, care au declarat stare de urgență din cauza pierderilor la recoltă”, specifică Iurie Rija.

În ceea ce privește exporturile totale de grâu ale Rusiei în sezonul curent, acestea au crescut cu 4,4%, ajungând la 47,2 milioane de tone.

Recomandăm și: Rija: Majorarea costurilor de transport afectează producătorii agricoli din RM

Totodată, Ucraina a exportat aproximativ 16,173 milioane de tone de grâu de la începutul sezonului, cu prețuri mai joase decât cele din Rusia.

„Aceste fluctuații de preț și volumele semnificative exportate de Rusia și Ucraina continuă să influențeze puternic piața internațională a cerealelor, reiterând rolul major pe care aceste două țări îl joacă în stabilirea tendințelor pe piața globală de cereale”, a concretizat expertul Iurie Rija.

Informațiile se conțin în analiza expertului Iurie Rija despre prețurile la cereale și oleaginoase.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!