В Молдове

Bolea anunță crearea unui grup de lucru pentru a ajuta agricultorii

Автор: AgroExpert
Bolea ajutor minister - agroexpert.md

Agricultorii au avut o întrevedere cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea. Oficialul a menționat că problemele agricultorilor sunt mari și din acest considerent s-a luat decizia de a crea un grup de lucru cu reprezentanți din cadrul mai multor ministere, dar și reprezentanți ai asociațiilor de fermieri.

„Problemele sunt mari și ele sunt adevărate. Măsurile care trebuie întreprinse pentru a evita falimentarea în lanț sau prăbușirea producătorilor agricoli trebuie să fie operative și să corespundă necesităților agricultorilor. Din acest considerent s-a luat decizia de a crea un grup de lucru în care vor fi reprezentanți ai Ministerului Economiei, Agriculturii, Finanțelor și reprezentanți din partea agricultorilor”, a declarat Vladimir Bolea.

Potrivit oficialului, agricultorii vor depune dosarul la direcția agricolă după care va fi transferat, în regim de urgență, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde va fi adunat acest grup de lucru și va analiza situația fiecărui agricultor individual.

„În mod urgent, prin intermediul direcțiilor agricole vom începe recepționarea dosarelor. Astfel, fiecare agricultor care a nimerit în anul curent într-o situație de criză va fi analizat, dar preponderent vorbim de raioanele din sudul R. Moldovei, unde pe lângă toate problemele s-a adăugat și seceta. Trebuie să reușim să venim cu măsuri de susținere pentru anume agenții economici care au nimerit în astfel de situații”, precizează ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Vladimir Bolea.

Totodată, acesta a adăugat că împreună cu prim ministrul Dorin Recean va analiza introducerea prin CSE a moratoriului și identificare resurselor financiare pentru compensarea la hectar a producătorilor de porumb și floarea soarelui. După care va veni cu noi precizări și decizii.

„Măsurile care le întreprinde Guvernul sau Ministerul Agriculturii nu sunt pentru a stopa sau nu a stopa protestul, ele sunt dictate de necesitatea de a lua măsuri de susținere pentru agricultorii care chiar sunt în situații complicate”, susține Bolea.

Amintim că, Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor au anunțat că pe 22 noiembrie, agricultorii vor ieși la proteste masive.

Printre principalele revendicări ale agricultorilor sunt:

  1. Introducerea prin decizia CSE, pentru perioada până la 31 octombrie 2024, a unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, care au în structura terenurilor agricole cel puțin 70% din culturile cerealiere și oleaginoase;
  2. Aprobarea si finanțarea schemelor de plăti directe la hectar, începând cu anul 2024, după exemplu Uniunii Europene;
  3. Alocarea în 2024, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii 50%, dar nu mai puțin de 1 miliard de lei, pentru fermierii micro, mici și mijlocii ca compensații pentru prețuri derizorii în forma de plăți directe la hectar de floare soarelui și porumb, cultivate în anul 2023.
  4. Interzicerea importului grâului, porumbului și floarei soarelui cel puțin până la 31 martie 2024 și admiterea tranzitul cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar;

Reamintim că, pe 21 octombrie, aproximativ 700 de fermieri din diverse regiuni ale țării s-au reunit la Congresul Republican al Agricultorilor pentru a găsi soluții urgente pentru a redresa situația și a salva producătorii agricoli micro, mici și mijlocii.

Totodată, în cadrul Congresului Republican al Agricultorilor, cei 700 de reprezentanți ai sectorului au votat o rezoluție în care sunt incluse o serie de revendicări. Fermierii anunțau că, dacă autoritățile statului nu vor întreprinde măsuri pentru îndeplinirea cerințelor înaintate în următoarele șapte zile, atunci vor recurge la diferite acțiuni de protest. 

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!