Vin, miere, uleiuri naturale, căpșune și migdale. Sunt doar câteva dintre produsele care au putut fi găsite la târgul „Cămara Fest” din parcul Alunelul, din capitală. Zeci de producători din diferite raioane au venit să-și vândă produsele sută la sută naturale. La unele tarabe s-au format cozi, dat fiind faptul că bunătățile au ademenit și impresionat vizitatorii.

Banner 2 - inline

Maria Sacarov a adus la târg miere de la Basarabeasca. De 35 de ani, aceasta, împreună cu soțul ei, se ocupă cu apicultura.

„Am venit cu produse apicole. De anul acesta avem miere de salcâm, iar de anul trecut avem miere de polifloră și de rapiță. Totodată, mai avem spre vânzare polen proaspăt și uscat, miere în fagure și cocktail apicol”, a afirmat producătoarea.

Cele mai ecologice căpșuni, care sunt recomandate și copiilor de la șase luni au putut fi găsite la târg. Producătoarea din Căușeni și-a amintit cu nostalgie cum a început afacerea cu 4 ani în urmă, având doar o singură seră.

„Fiind divorțată, am început să mă descurc singură și am decis că cel mai frumos, aromat și romantic fruct pate fi căpșuna. La moment, avem 10 sere, pe o întindere de 50 de ari, dar am început de la investirea unei singure sere. Pot spune că avem cele mai ecologice căpșuni, non-alergice și le recomandăm și copiilor de la 6 luni, când încep diversificarea”, a istorisit producătoarea de căpșuni din satul Cobanca, raionul Căușeni Veronica Malcocean.

La câțiva metri distanță erau prezentate diferite soiuri de migdale, din raionul Ungheni. Veaceslav Pricuza este producătorul care și-a dezvoltat această afacere.

„Avem o livadă cu migdale în satul Năpădeni, raionul Ungheni, din anul 2011. Deținem 7 sorturi autohtone, de la dulce până la amare. Soiul Victoria este dulce pronunțat, meteorul este dulce mai neutru. În același timp, avem și amare, care sunt cele mai eficiente în combaterea multor maladii, de exemplu cancer, dar avem și migdale coapte cu sare”, a relatat producătorul  de migdale.

Din raionul Ungheni a venit și producătoarea afacerii: Trei bobițe. Plantația cuprinde copaci din cătină, puieți de afin siberian, afin american și aronia.

„Din cătină producem suc, care este presat la rece. Avem trei feluri de suc: cu miere de albine, cu miere și ghimbir, care sunt foarte comode pentru a prepara un ceai și mai avem sucul de aronie, care este bun și benefic pentru sănătate. Acesta scade glicemia din sânge, coboară tensiunea arterială și ameliorează vederea. Nu conține conservanți, sunt naturale și bio. Totodată, din afine producem gem, iar din petale de trandafir facem dulceață”, a spus Rodica Toma.

De la târg au putut fi achiziționate și vinuri. Sergiu și Inga Gălușcă, ambii vinificatori de profesie, și-au dezvoltat o mică afacere de familie. Aceștia dețin podgorii în două regiuni ale Moldovei, iar crama se află în raionul Strășeni.

„Unicorn Estate este o afacere de familie. Avem o mică cramă în satul Saca, raionul Strășeni și plantații de struguri roșii în raionul Ștefan Vodă, satul Olănești. La fel, avem plantații tinere în satul Saca. Producem vinuri albe, roșii, maturate, de colecție. Cel mai vândut vin este vinul miresei, care este unul alb. Acesta este cel mai întrebat și în sezonul rece și în cel cald, vara în deosebi, pentru că sunt mai ușoare și răcoritoare”, a menționat producătoarea.

Totodată, la târg au putut fi găsite ceaiuri naturale, cu scop terapeutic. Producătorii din raionul Nisporeni și-au dezvoltat o afacere în care cresc floarea din trandafir, melisa, gălbenele, romanița din care produc ceaiuri.

„Noi creștem floarea din trandafir din care facem dulceață și melisa, gălbenele, romanița, mixt din fructe de pădure din care facem ceaiuri cu scop terapeutic, după rețete speciale. Acestea sunt foarte solicitat și pe timpul cald și pe cel  rece. Avem un ceai poienița din pădure, care este unul bogat în compoziția de plante speciale de antioxidanți, care se servește și cald, și rece. Punguța cu vitamine se poate de servit dimineața în loc de o cafea sau ceai negru”, a specificat Olga Boța.

Producătorii au venit din toate colțurile Moldovei pentru a-și vinde produsele, iar unii au cumpărători fideli.

„Producem la Ștefan Vodă miere de tei, de salcâm, de flori, de salvie, de rapiță, polifloră. Cea mai solicitată miere este cea de salcâm, motivul este că se cristalizează cel mai greu, în câțiva ani și e finuță, nu dă alergie. Clienții ne așteaptă  și deja ne întreabă când venim data viitoare”, a susținut Andrei Pîslari.

Înainte de a pleca acasă, vizitatorii și-au umplut pungile cu de toate. Oamenii spun că vin la târg, pentru că sunt produse variate: „Sunt lucruri diverse și avem de unde alege. Eu am cumpărat mierea pentru sănătate. Mulți spun că mierea ajută și vreau să încerc și eu” a spus unul dintre cumpărător. Alții au adăugat că vin să susțină producătorii locali: „La târg am văzut mulți producători locali din Republica Moldova. Am luat semințe de susan, nuci, migdale și puține fructe, pentru că într-adevăr e plăcut să susținem producătorii autohtoni”, a zis o cumpărătoarea.

Târgul este organizat de EUROCIVIS — Asociația femeilor din agricultura și turismul Republicii Moldova. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor locali și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri diverse.

AGROEXPERT este partener media al târgurilor Cămara Fest.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Banner 3 - sidebar
Поток новостей
Лишь 1,6 % сельскохозяйственных угодий орошаются. Ионица: Без орошения Молдова не сможет быть конкурентоспособной в ЕС

Лишь 1,6 % сельскохозяйственных угодий орошаются. Ионица: Без орошения Молдова не сможет быть конкурентоспособной в ЕС

В Молдове
В 2026 году объем производства в сельском хозяйстве Республики Молдова может достичь рекордного уровня в 51,6 млрд леев, чему в первую очередь будет способствовать рост сельскохозяйственных предприятий. Однако за этой динамикой скрывается одна из самых серьезных проблем сектора: орошение. Несмотря на то что более 217…
Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении

Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении

В Молдове
Бюджетно-налоговая политика на 2027 год была одобрена в первом чтении на заседании парламента 10 сентября. Документ, за который проголосовали 53 депутата, предусматривает ряд повышений налогов, которые будут введены начиная со следующего года.
Республика Молдова производит достаточное количество меда, однако его сбыт осуществляется слишком разрозненно

Республика Молдова производит достаточное количество меда, однако его сбыт осуществляется слишком разрозненно

В Молдове
Пчеловодство в Республике Молдова может вступить, начиная с 2026 года, в более благоприятный период после нескольких лет, отмеченных низкими экспортными ценами и сильной конкуренцией со стороны дешёвого мёда из Китая и Украины. Экономист Геннадий Иващенко считает, что ужесточение европейских правил в отношении происхождения, прослеживаемости и…
В УТМ был собран урожай подсолнечника. Вот какие результаты были зафиксированы

В УТМ был собран урожай подсолнечника. Вот какие результаты были зафиксированы

В Молдове
В Молдавском техническом университете (МТУ) был произведён сбор урожая подсолнечника на демонстрационных участках СКЕА «Криулены». В ходе работ было оценено несколько участков, и результаты показали урожайность в диапазоне от 2,4 до 2,6 тонн с гектара.
Banner 5 - sticky sidebar first
Партнерские материалы
300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

Вторая выставка «Продукция местного производства», прошедшая 28–30 августа 2026 года в выставочном центре CIE Moldexpo, собрала 300 местных компаний и производителей, а также около 35 000 посетителей. Организованная Торгово-промышленной палатой Республики Молдова (ТПП) под патронатом Министерства экономического развития и цифровизации, выставка этого года была посвящена…
Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Превращение производственного потенциала в стабильное качество и прибыль требует эффективного управления рисками, которые могут повлиять на урожай в течение сезона, в частности, вредителями, способными быстро нанести ущерб здоровью растений.
ONVV запускает платформу, на которой представлены дегустации, меню и экскурсии по винодельням

ONVV запускает платформу, на которой представлены дегустации, меню и экскурсии по винодельням

Накануне 25-го Национального дня вина Национальное управление по виноградарству и виноделию запускает платформу «Вино, которое нас объединяет», чтобы расширить масштабы празднования за пределы мероприятия на площади Большого Национального собрания (ПМАН). Концепция предусматривает создание сети, в рамках которой заведения, винодельни, культурные учреждения, сомелье и гиды будут…