
Acțiunea de plantare a arborilor, programată inițial pentru data de 1 martie 2025, se amână pentru 15 martie 2025. Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteorologice actuale, ce nu asigură desfășurarea lucrărilor de plantare în condiții favorabile.
În această perioadă, solul este încă înghețat, ceea ce nu permite pregătirea calitativă a terenului pentru plantare și ar putea afecta semnificativ rata de prindere a puieților.
Pentru a asigura succesul acestei inițiative de împădurire și dezvoltarea sănătoasă a noilor păduri, plantarea se va desfășura într-un moment mai favorabil, când temperaturile vor fi benefice executării lucrărilor, pe 15 martie 2025. Locația este aceeași – satul Geamăna, raionul Anenii Noi.