В Молдове

Creditul Agricol de Urgență: 77 de cereri au fost aprobate

Автор: AgroExpert
Creditul Agricol de Urgență - agroexpert.md

În intervalul 1 - 22 martie au fost recepționate 87 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență. Dintre acestea, 77 au fost aprobate, precizează ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Până în prezent, valoarea totală solicitată este de 29,8 milioane de lei.

„Este o cifră foarte bună, deoarece potrivit reprezentanților ODA la nici un alt mecanism nu este cererea așa de mare”, a susținut Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500 de mii de lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%. Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.

Află și: Creditul Agricol de Urgență: Ce înseamnă categoria substandard

Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se adresează băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024. Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii. Solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.

Totodată, în legătură cu Produsul Capital Circulant care a intrat în vigoare de pe 15 martie, oficialul a menționat că încă nu este nici o cerere.

Precizăm că, anterior, fermierii s-au arătat îngrijorați de refuzurile primite din partea băncilor. Astfel, reprezentanții Ministerului Agriculturii au declarat pentru AGROEXPERT că urmează să fie organizată o întâlnire în cadrul căreia se va discuta această situație.

Recomandăm și: Fermierii, îngrijorați că nu pot accesa Creditul de Urgență. Răspunsul MAIA

Ulterior, Ședința, care a durat aproape trei ore, s-a încheiat fără a oferi soluții concrete pentru a îmbunătăți situația. Agricultorii prezenți la discuții s-au arătat nemulțumiți de lipsa progresului în ceea ce privește facilitarea accesului la Creditul Agricol de Urgență. 

Află și: Fermierii sunt nemulțumiți: Discuțiile despre Creditul de Urgență, fără rezultat

În acest context, Asociația Forța Fermierilor cere ca persoanele-factori de decizii din Parlamentul Republicii Moldova să organizeze ședința de urgență a fermierilor cu conducerea Băncii Naționale pentru a identifica soluție, care ar permite mai multor agricultori mici să acceseze atât Creditul de Urgență, cât și Creditul Capital de Lucru.

Citește și: Fermierii n-au acces la Creditul de Urgență: Cer o întâlnire cu Anca Dragu

Amintim că, în timp ce agricultorii din sud continuau să protesteze, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat că în Republica Moldova va fi creat un Consiliu alcătuit din fermieri din diferite regiuni și domenii ale agriculturii.

Te-ar putea interesa și: MAIA promite că va rezolva problemele fermierilor. Ce soluții propune

Fermierii care protestează pe mai multe drumuri naționale și în zona Vămii Leușeni au discutat cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, pe 23 februarie.

Citește și: Bolea, după discuția cu fermierii: Am trecut eficient peste toate propunerile

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!