В Молдове

Fermierii desfășoară un marș în capitală. Cum au decurs discuțiile cu șefa statului

Автор: Fiodorov Ilinca
protest Maia Sandu agricultori - agroexpert.md

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu reprezentanții agricultorilor, unde s-a vorbit despre principalele probleme cu care aceștia se confruntă. În ciuda discuțiilor, fermierii continuă să protesteze în centrul capitalei. Aceștia au blocat parțial circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Totodată, polițiștii informează că pe anumite porțiuni de drum traficul rutier este perturbat.

În cadrul întrunirii, șefa statului a subliniat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli. 

Prim-minsitrul Dorin Recean, aflat într-o vizită la Șoldănești, susține că Bruxelles-ul ar putea oferi un mecanism de sprijin  pentru agricultorii din Republica Moldova, însă ajutorul nu poate ajunge imediat.

„Credem că vom găsi o soluție în acest sens. Până atunci, așa cum am spus, trebuie să asigurăm cât mai multe lichidități în agricultură și în acest sens acești peste 1,7 miliarde de lei (n.r. cu referire la fondul de subvenționare) cât de cât trebuie să relaxeze situația”, a explicat premierul.

De cealaltă parte, președintele Asociației Forța Fermierilor susține că „a fost o discuție tensionată”, iar reacția autorităților este un întârziată. Astfel, agricultorii au pornit într-un marș pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală spre sensul giratoriu de la Creangă. Reuniți în Piața Marii Adunări Naționale, agricultorii au blocat parțial bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și continuă protestele în fața Parlamentului și Președinției.

Ulterior, șeful Legislativului, Igor Grosu a ieșit să discute cu agricultorii și i-a invitat pe câțiva reprezentanți în Parlament.

Amintim că, pe parcursul zilei de 21 iunie, fermierii au așteptat să aibă o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Vizita nu a mai avut loc din cauza unei agende încărcate. Totuși, reprezentanții Asociației au purtat cu discuții cu premierul Dorin Recean și ministrul agriculturii Vladimir Bolea.

La 20 iunie, fermierii au parcat tehnica agricolă în fața Guvernului și se angajează să rămână în capitală până când autoritățile vor satisface revendicările cerute. În cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au transmis un ultimatum autorităților, cerând ca până miercuri, 21 iunie, la ora 12:00, să fie programate întâlniri cu reprezentanții de vârf ai conducerii țării.

Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit cu agricultorii din Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit oficialului, ceea ce cere Asociația Forța Fermierilor de la Guvern ar costa bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul „nu are asemenea resurse acum”.

„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori. Am discutat în PMAN cu Asociația „Forța Fermierilor”. Ceea ce cere asociația acum de la Guvern costă bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul nu are asemenea resurse acum. În același timp, Guvernul ajută agricultorii cu măsuri concrete, inclusiv ținând cont de solicitările acestora:

- am aprobat modificările la Legea TVA, așa încât agricultorii să poată recupera încă peste 330 de milioane din TVA;

- solicităm ajutor financiar de la Uniunea Europeană; chiar în aceste zile vicepremierul, ministrul agriculturii Bolea se află la Bruxelles în acest sens;

- am oferit agricultorilor peste 1.6 miliard de lei subvenții, este ceea ce putem aloca în această perioadă complicată pentru întreaga țară;

- toate aceste subvenții vor fi plătite agricultorilor accelerat, până la sfârșitul lunii iulie;

- analizăm foarte atent tranzitul și importul de cereale, la fiecare 2 zile facem verificări la graniță, la locurile de stocare;

- am acordat 100 de milioane suplimentar domeniului agricol și vom continua să căutăm resurse financiare.

Am încredere că vom trece împreună prin această perioadă grea pentru sectorul agricol și pentru toată Moldova. Noi înțelegem problemele și le rezolvăm treptat”, a transmis Recean.

Amintim că, pe parcursul zilei de 19 iunie, mai multe coloane cu tractoare s-au deplasat spre Chișinău. Totodată, alte 250 de utilaje au ieșit pe traseele naționale, într-un protest menit să atragă atenția asupra situației dificile cu care se confruntă în sectorul agricol.

Protestul fermierilor a început miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.

Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hîncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.

Ulterior, după două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.

Totuși, la data de 16 iunie, agricultorii au anunțat că s-a decis reluarea protestelor masive începând cu 19 iunie, cu deplasarea tehnicii agricole spre capitală

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!