Agricultorii din sudul Republicii Moldova continuă și astăzi să protesteze cu tehnica agricolă. Aceștia susțin că sunt disperați și nu au resurse pentru lucrările de primăvară.
Asociația Forța Fermierilor anunță că producătorii agricoli din Cahul și Cantemir desfășoară încă un marș cu tractoarele, menționând că s-au alăturat și agricultori din alte raioane.
„Azi au mai ieșit modest unele raioane, cum ar fi: Criuleni, Căușeni și Telenești. Mâine se așteaptă ca mai mulți agricultori să iasă cu mai tehnica agricolă”, precizează directorul executiv al Asociației Forța Fermierii, Alexandru Slusari.
Precizăm că, Asociația Forța Fermierilor condamnă încercările Poliției de a intimida fermierii din raioanele Cahul și Cantemir, care au ieșit la protest, pe 7 februarie.
„În mai multe regiuni poliția masiv a început să citeze conducătorii întreprinderilor agricole pentru a-i amenda cu sume impunătoare pentru acțiunile pretinse din protestul din noiembrie-decembrie 2023. Regretăm că autoritățile actuale repetă greșeala guvernării din 2020-2021 și merge pe linia presiunii agricultorilor”, se arată în nota informativă emisă de organizație.
Te-ar putea interesa și: Agricultorii, sub presiunea Poliției: Forța Fermierilor condamnă intimidările
Amintim că, fermieri din Cahul au înaintat o serie de revendicări către autoritățile din Republica Moldova. Într-o scrisoare adresată instituțiilor competente, aceștia declară că anii 2022 și 2023 au fost cei mai dificili ani din istoria agriculturii.
Află și: Fermierii din Cahul cer acțiuni urgente: „Ne aflăm în pragul falimentului”
Ulterior, aceștia au anunțat că începând cu 7 februarie ies la un protest pașnic cu tehnica agricolă pentru o perioadă nedeterminată. Agricultorii susțin că sunt disperați și decapitalizați și nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară.
Citește și: Sunt disperați: Fermierii din Cahul ies la protest
Asociația Forța Fermierilor susține protestul agricultorilor din sudul Republicii Moldova. Potrivit conducerii, acest protest este în mare parte urmare a inacțiunilor autorităților pe parcursul ultimilor doi ani în raport cu mii de fermierii micro, mici și mijlocii.
De cealaltă parte, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea precizează că Guvernul a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei producătorilor agricoli a căror recoltă a fost afectată de secetă în proporție de 60%.
„Este un mare adevăr că agricultorii din Cahul au suferit de secetă. Potrivit datelor preliminare, în Cahul sunt circa 185 de agricultori mici și micro care vor primi bani și cu care își vor începe activitățile lor agricole în primăvară. Agricultorii vor primi de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei, în funcție de gradul de afectare de secetă a agricultorilor. Deci venim cu măsuri reale pentru a-i susține financiar”, susține Bolea.
Recomandăm și: Sprijin financiar pentru fermierii afectați de intemperii: Când vor primi banii